Mirosul specific al cărților, fie ele noi sau vechi, reprezintă un fenomen mult mai comun decât mulți cititori realizează. Deși pentru unii poate părea un gest neobișnuit, instinctul de a aproxima nasul de pagini pentru a simți parfumul hârtiei este unul răspândit. Acest obicei nu este doar o preferință personală, ci este susținut de procese chimice reale care transformă degradarea materialului într-o experiență senzorială distinctă.
Fenomenul se explică prin eliberarea de compuși organici volatili (VOC) pe măsură ce hârtia se descompune în timp. Aceste molecule chimice se evaporă ușor la temperatura camerei și ajung la nasul nostru, oferind acea aromă specifică. Popularitatea acestui miros este atât de mare încât perfumierii au încercat să creeze produse precum lumânări sau ape de colonie care să imite parfumul unei cărți vechi.
Cercetătorii Cecilia Bembibre și Matija Strlič de la University College London au studiat acest aspect prin proiectul „Smell of Heritage”. Această cercetare analizează modul în care mirosurile sunt asociate cu experiența istorică, sugerând că acestea pot fi tratate ca o formă de patrimoniu cultural. Profilul de miros variază în funcție de vârsta cărții, de compoziția materialelor și de condițiile specifice de depozitare.
Pentru a organiza aceste informații, cercetătorii au creat Roata Mirosului Cărților Istorice (Historic Book Odour Wheel). Această diagramă clasifică mirosurile pe categorii, legând descrierile senzoriale de compușii chimici responsabili. Un miros care amintește de ciocolată sau cafea indică o anumită degradare, în timp ce alte arome pot semnala prezența mucegaiului sau a deteriorării cauzate de umiditate, oferind bibliotecarilor un instrument de diagnostic.
Totuși, nu toate mirosurile sunt pozitive, deoarece deteriorarea cauzată de apă poate lăsa un miros de rânced sau mucegai. Hillary Morgan, conservator la University of Colorado Boulder Libraries, sugerează că o metodă de gestionare a mirosurilor persistente este sigilarea cărții într-un recipient mic, plasat într-o cutie mai mare cu capac și un material absorbant. Ea subliniază însă că obiectul nu trebuie să atingă direct materialul absorbant.
În domeniul conservării, identificarea mirosurilor este crucială pentru protejarea colecțiilor de patrimoniu. Bibliotecarii și păstrătorii de cărți utilizează aceste indicii olfactive pentru a evalua starea de conservare a documentelor fără a fi necesar să deschidă coperta. Această abordare permite detectarea timpurie a proceselor de descompunere chimică sau a contaminării biologice care pot compromite integritatea fizică a materialelor de colecție.