O echipă de cercetători din Țările de Jos a realizat un experiment complex pentru a determina rolul vegetației naturale în protejarea zonelor de coastă împotriva furtunilor extreme. Specialiștii au utilizat o suprafață de 306 metri pătrați de mlaștină sărată, adusă într-un laborator specializat, pentru a observa reacția ecosistemului la forța valurilor. Testarea a durat 21 de ore, perioadă în care mlaștina a fost supusă unor valuri cu înălțimi variind între 0,75 și 2 metri.
Pentru acest studiu, materialul natural a fost extras din rezervația Peazemerlannen, situată pe coasta Mării Wadden. Blocurile de sol și vegetație au fost extrem de grele, fiecare unitate cântărind între 3.000 și 6.000 de kilograme. Aceste componente au fost transportate pe o distanță de aproximativ 250 de kilometri până la locația experimentului, care a avut loc în Delta Flume, o instalație de circa 300 de metri lungime, considerată cel mai mare generator de valuri de acest tip la nivel mondial.
Rezultatele experimentului au arătat un contrast puternic între stabilitatea solului și degradarea vegetației. Deși stratul de sol a pierdut în medie doar aproximativ șapte milimetri de sediment după cele 21 de ore, biomasa de la suprafață a fost sever afectată. După prima etapă, aproximativ o treime din biomasa de deasupra solului a dispărut, iar la finalul testării, au mai rămas doar 20-25% din cantitatea inițială, lungimea tulpinilor fiind redusă cu 47%.
Eficiența mlaștinii în reducerea energiei valurilor depinde direct de mărimea acestora. În cazul valurilor de până la un metru, mlaștina a reușit să reducă energia acestora cu până la 50%. Totuși, pentru valurile care au depășit pragul de un metru, capacitatea de protecție a scăzut semnificativ, diminuarea energiei nu depășind pragul de 10%. Acest lucru indică faptul că vegetația nu poate înlocui complet infrastructura masivă de protecție.
Concluziile studiului sugerează că ecosistemele de mlaștină pot acționa ca un prim strat de apărare, reducând forța valurilor înainte ca acestea să lovească digurile, barajele sau zidurile de protecție. Deși nu pot înlocui complet structurile construite de om, ele oferă un suport suplimentar. Acest tip de protecție naturală este crucial pentru regiunile vulnerabile, unde forța oceanului reprezintă o amenințare constantă pentru stabilitatea terestră.
Aceste cercetări sunt de o importanță strategică pentru țări precum Țările de Jos, unde geografia este extrem de sensibilă la variațiile nivelului apei. În această regiune, aproximativ un sfert din întregul teritoriu se află la o altitudine sub nivelul mării, ceea ce face ca orice metodă de gestionare a riscurilor de inundație să fie vitală pentru siguranța populației și a infrastructurii naționale.