În octombrie 1961, o erupție vulcanică neașteptată a forțat evacuarea întregii populații de pe insula Tristan da Cunha, un teritoriu britanic situat în Atlanticul de Sud. Cei 264 de locuitori ai acestui teritoriu extrem de izolat au fost ridicați de un vas olandez și transportați în Marea Britanie pentru a fi salvați de pericolul iminent. Evenimentul a marcat sfârșitul unei perioade de izolare totală, forțând o comunitate de agricultori și pescari să se adapteze unui stil de viață modern și complet străin.
Erupția a început pe 10 octombrie 1961, când pământul a început să se crape și să scoată fum și foc. Locuitorii au raportat că au auzit bubuituri puternice înainte ca lava să înceapă să curgă spre așezarea principală, Edinburgh of the Seven Seas. În încercarea de a scăpa de pericol, comunitatea a folosit bărcile de pescuit pentru a ajunge pe insula Nightingale din apropiere, în timp ce casele lor erau deja amenințate de activitatea vulcanică și de cutremurele constante.
Procesul de evacuare a fost unul brusc, comunitatea reușind să ia cu sine doar câteva obiecte personale, precum o pușcă, un palton sau o lampă. După ce au ajuns în Marea Britanie, insularii au fost cazați într-o bază aeriană abandonată lângă Southampton. Această experiență a fost un șoc cultural imens, deoarece acești oameni nu au cunoscut nicio revoluție industrială și trăiseră timp de 150 de ani într-un mod simplu, bazat pe agricultură și pescuit, fără a folosi bani pentru supraviețuire.
Pentru acești oameni, viața în Anglia a reprezentat o serie de dificultăți pe care nu le puteau înțelege, de la nevoia de a plăti pentru orice serviciu, până la poluarea cu gaze și fum. Înainte de acest eveniment, locuitorii de pe Tristan da Cunha nu văzuseră niciodată mașini, biciclete sau televizoare și nu erau familiarizați cu conceptul de impozit pe venit. Ei erau obișnuiți cu un ritm de viață dictat de natură, unde resursele precum cartofii sau peștele erau colectate direct pentru necesitățile zilnice.
În ciuda dificultăților, majoritatea insularilor au dorit să se întoarcă la casa lor după ce geologii au declarat că vulcanul este inactiv în 1962. Un sondaj organizat de autoritățile britanice a arătat că 148 de persoane au votat pentru întoarcere, în timp ce doar cinci au ales să rămână în Marea Britanie. În noiembrie 1963, cea mai mare parte a comunității s-a întors pe insulă, dorind să recupereze independența și stilul de viață liber în care supraviețuirea depindea de munca propriu-zisă și de colaborarea strânsă.
Insula Tristan da Cunha este considerată cea mai izolată așezare locuită de pe planetă, fiind situată la peste 2.400 de kilometri de cea mai apropiată așezare umană. Accesul în acest teritoriu este extrem de dificil, putând fi realizat doar cu ajutorul unui vapor, după o călătorie care durează aproximativ șapte zile. Această izolare geografică a definit identitatea comunității, care a învățat să se lupte cu natura pentru a menține existența pe un teritoriu de doar 100 de kilometri pătrați.