Cercetătorii de la Universitatea din Massachusetts Amherst au identificat două specii de păsări care emit sunete de o intensitate extremă. Pasărea-clopot cu gât golaș și seriema cu picioare roșii au fost studiate, rezultatele arătând că ambele emit cântece cu amplitudini de peste 120 de decibeli. Această descoperire a fost publicată marți în revista Evolution, subliniind nivelul de zgomot asurzitor pe care aceste animale îl pot produce în mediul lor natural.
Biologul evoluționist João C.T. Menezes, coautor al studiului, a oferit o comparație surprinzătoare pentru a descrie intensitatea acestor sunete. El a declarat pentru CNN că cea mai apropiată comparație cu sunetele din viața de zi cu zi ar fi un ciocan pneumatic. Cercetarea a fost realizată în cadrul tezei sale de doctorat, sub îndrumarea profesorului de biologie Jeff Podos, reușind să capteze vocalizări care rivalizează cu cele ale păsării-clopot albă.
Analiza datelor arată că titlul de cea mai zgomotoasă pasăre depinde de criteriile de măsurare utilizate de experți. Pasărea-clopot cu gât golaș a înregistrat un volum maxim de aproape 131 de decibeli la o distanță de un metru. Totuși, dacă se calculează media strigătelor pe un interval de 20 de milisecunde, seriema cu picioare roșii deține un nivel de aproape 121 de decibeli. În schimb, păsăra-clopot alb rămâne în top cu o medie de 127 de decibeli.
Echipele de cercetare au monitorizat 123 de specii de păsări din Massachusetts și Brazilia, între decembrie 2018 și ianuarie 2025. Pentru a asigura precizia măsurătorilor, cercetătorii au utilizat telemetre cu laser, instrumente folosite de obicei de jucătorii de golf. Această metodă a permis determinarea exactă a distanței față de pasăre, factor esențial pentru calcularea presiunii acustice corecte, evitând astfel erorile cauzate de timiditatea animalelor sau de distanța variabilă.
Studiul a evidențiat o legătură între dimensiunea corporală și puterea sunetului emis de păsări. Speciile mai mari și cele care au deschideri mai largi ale ciocului tind să cânte mai tare. João C.T. Menezes explică faptul că păsările mari au mușchi mai voluminoși, capabili să creeze presiuni interne mari, iar ciocurile largi permit radierea unei cantități mai mari de energie în mediul înconjurător. Totuși, mecanismul complet rămâne unul care trebuie descoperit.
Măsurarea intensității sonore în mediul natural reprezintă o provocare constantă pentru biologii care studiază avifauna. Diferențele de volum pot fi influențate de factori precum densitatea pădurilor sau comportamentul de împerechere al speciilor. În timp ce unele păsări folosesc sunetele pentru a comunica prin vegetație densă, altele pot avea motivații evolutive diferite, ceea ce face ca identificarea unei singure specii ca fiind „cea mai zgomotoasă” să fie o sarcină complexă.