Cercetătorii au descoperit că structura combustibilului nuclear de la Cernobîl s-a păstrat aproape intactă la patru decenii de la dezastrul din 1986. Echipa de specialiști de la Universitatea Leibniz din Hanovra și Helmholtz-Zentrum Dresden-Rossendorf a analizat șase fragmente minuscule, extrem de radioactive, care au fost eliberate din reactorul distrus din Ucraina. Această constatare schimbă modul în care sunt evaluate riscurile pentru sănătate asociate acestor particule de praf radioactiv.
Particulele studiate, numite și „particule fierbinți”, au dimensiuni cuprinse între 8 și 50 de micrometri și contaminează solul din zona dezastrului. Analizele au relevat existența mai multor tipuri de astfel de fragmente. Unele sunt identice din punct de vedere chimic și fizic cu dioxidul de uraniu, în timp ce altele sunt învelite sau fuzionate cu un strat de zirconiu. Acest strat protector s-a format în momentul în care temperatura din reactor a crescut dramatic, topind combustibilul.
Un alt tip de particule a apărut ca urmare a incendiului de grafit care a durat zece zile. În urma acestui proces, combustibilul s-a oxidat, formând diverși oxizi de uraniu. Cercetătorii avertizează că anumite materiale sunt instabile și pot genera particule microscopice care sunt transportate ușor de vânt. Inhalarea acestora reprezintă un risc grav pentru sănătate, deoarece pot penetra organismul foarte ușor.
Pentru a înțelege degradarea acestor materiale, oamenii de știință au utilizat raze X pentru a examina fiecare fragment din aproximativ 2.000 de unghiuri diferite. Rezultatele au arătat că structura cristalină a combustibilului nuclear rămâne stabilă, ceea ce înseamnă că resturile accidentului rețin produșii de fisiune în interior. Acest lucru ar putea însemna că o cantitate mai mică de substanțe radioactive ajunge în sol și în apa din împrejurimile reactorului.
Totuși, cercetătorul Tobias Weissenborn a subliniat că fiecare particulă are o structură diferită, iar studiul a vizat doar șase fragmente din două zone. De aceea, nu se pot trage concluzii generale fără analiza unor probe mult mai numeroase din regiuni diverse. Deși stabilitatea este mai mare, pot exista fragmente rezistente care să elibereze radionuclizi mult mai târziu, deci restricțiile din Zona de Excludere nu vor fi ridicate în viitorul apropiat.
Accidentul nuclear de la Cernobîl, survenit în anul 1986, a dus la eliberarea masivă de materiale radioactive în atmosferă și în mediul înconjurător. Zona de Excludere creată în urma evenimentului rămâne sub monitorizare constantă, deoarece contaminarea solului și a apelor reprezintă o amenințare pe termen lung pentru ecosistem și pentru populația din regiune.