Cercetătorii de la Universitatea Leibniz din Hanovra și Helmholtz-Zentrum Dresden-Rossendorf au descoperit că resturile de combustibil nuclear de la Cernobîl sunt mult mai stabile decât se presupunea. Această analiză a fost realizată la patru decenii de la dezastrul nuclear din 1986, concentrându-se pe șase fragmente minuscule și extrem de radioactive. Particulele, numite și „particule fierbinți”, au fost extrase din probe de sol din Ucraina pentru a înțelege comportamentul lor pe termen lung.
Echipa de cercetare a utilizat raze X pentru a examina fiecare dintre cele șase fragmente din aproximativ 2.000 de unghiuri diferite. Această metodă complexă a permis reconstrucția structurii interne a materialului, relevând faptul că structura cristalină a combustibilului nuclear a rămas în mare parte intactă. Rezultatele indică faptul că aceste particule continuă să rețină în interior produșii de fisiune, ceea ce ar putea însemna că o parte mai mică de substanțe radioactive ajunge în sol și apă.
Studiul a identificat mai multe tipuri de particule cu proprietăți distincte. Unele sunt chimic și fizic asemănătoare cu dioxidul de uraniu, în timp ce altele sunt învelite sau fuzionate cu un strat de zirconiu, format în urma creșterii extreme a temperaturii în reactor. Un alt tip de particule a apărut din cauza incendiului de grafit care a durat zece zile, ducând la oxidarea combustibilului și formarea unor oxizi de uraniu care pot fi transportați ușor de vânt.
Deși stabilitatea este un aspect important, cercetătorul Tobias Weissenborn a subliniat că fiecare particulă are o structură diferită, ceea ce limitează amploarea studiului. Deoarece au fost analizate doar șase fragmente din două zone, oamenii de știință avertizează că nu pot trage concluzii generale. Pentru o evaluare completă a stabilității radioactive, este necesară analiza unui număr mult mai mare de probe provenite din diverse regiuni ale zonei afectate.
În ciuda stabilității observate, descoperirea nu permite ridicarea restricțiilor din Zona de Excludere de la Cernobîl în viitorul apropiat. Există riscul ca anumite fragmente să fie mai rezistente și să elibereze radionuclizi mult mai târziu, reprezentând un pericol pentru sănătate prin inhalare. Cercetătorii subliniază că studiul actual ajută la evaluarea riscurilor, dar nu elimină amenințarea reprezentată de praful radioactiv care contaminează încă solul din jurul reactorului distrus.
Accidentul de la Cernobîl, survenit în 1986, a eliberat în atmosferă cantități uriașe de resturi radioactive în urma exploziilor din reactor. Acest eveniment a dus la crearea unei zone vaste de contaminare, unde particulele de dimensiuni microscopice, între 8 și 50 de micrometri, rămân active. Monitorizarea acestor particule este esențială pentru înțelegerea modului în care radiația interacționează cu mediul înconjurător pe parcursul deceniilor.