O echipă internațională de cercetători a publicat un studiu în revista PNAS care demonstrează că epidemii de ciumă au revenit constant în Europa timp de aproape 400 de ani după anul 1353. Studiul, condus de specialiști de la Universitatea din Tartu, arată că boala nu a dispărut, ci a continuat să apară prin noi focare și tulpini ale bacteriei în diverse regiuni europene până în secolul al XVIII-lea.
Cercetătorii au analizat genomurile bacteriei Yersinia pestis, agentul patogen responsabil pentru ciumă, corelându-le cu date arheologice și informații istorice. Echipa a reconstruit și analizat 26 de genomuri provenite din 11 situri arheologice localizate în Estonia, Rusia, Anglia, Țările de Jos și Elveția. Pentru a obține o cronologie precisă, experții au combinat datarea cu radiocarbon cu cronologiile genetice, documentele istorice și înregistrările locale privind decesele cauzate de epidemii.
Metoda utilizată a permis îmbunătățirea datării pentru un total de 75 de genomuri ale ciumei, incluzând 11 probe recuperate recent și 64 analizate în cercetări anterioare. Istoricul Philip Slavin, de la Universitatea din Stirling, a explicat că îmbunătățirea intervalelor de datare a permis asocierea probelor cu anumite valuri ale ciumei și cu focare specifice înregistrate în orașele sau regiunile respective. Această precizie a ajutat la identificarea unor linii genetice care nu fuseseră detectate anterior.
O descoperire majoră este diversificarea liniilor genetice ale Yersinia pestis în perioada 1450-1500, moment în care s-ar fi putut forma noi rezervoare ale bolii în rândul rozătoarelor. Această evoluție a permis bacteriei să persiste în natură și să reapară ulterior în populațiile umane. Cercetătorii au observat legături între evoluția bacteriei și evenimente precum Marea Secetă a Renașterii, care ar fi putut forța rozătoarele să se apropie de așezările umane.
Conflictul armat a jucat, de asemenea, un rol în răspândirea infecției, fiind observate conexiuni în timpul Războiului de Treizeci de Ani (1618-1648) și al Marelui Război Nordic (1700-1721). Geneticiana Christiana Scheib, de la Universitatea din Tartu, a menționat că Yersinia pestis se ramifică în noi linii în perioadele de conflict și se răspândește pe rutele parcurse de trupe și populații strămutate. Deplasarea masivă a armatelor, a refugiaților și a comercianților a facilitat transmiterea bolii.
Analiza acestor pandemii istorice este esențială pentru înțelegerea modului în care agenții patogeni se adaptează și persistă în timp. Deși în prezent cazurile de ciumă sunt rare și pot fi tratate cu antibiotice, bacteria Yersinia pestis continuă să existe. Studiul subliniază importanța asocierii genomurilor cu date precise, o metodă care a fost utilizată și în cazul pandemiei de COVID-19 pentru a urmări variantele virusului.