Christa Pike, o femeie de 50 de ani care trebuia să fie prima executată în Tennessee după mai bine de 200 de ani, a supraviețuit unei execuții eșuate prin injecție letală. După ce i-au fost administrate două doze de pentobarbital, un barbituric puternic, starea sa a fost atât de critică încât echipa medicală a crezut inițial că este în moarte cerebrală. Femeia a fost internată de urgență în spital, unde aparatele o mențineau în viață până când a reușit să își recupereze conștinența.
Avocatul Christei Pike, Randy Spivey, a declarat că, în ciuda surprizei enorme pentru echipa juridică și cea medicală, aceasta s-a trezit și a început să comunice. Primele întrebări adresate de Christa Pike au fost despre locul în care se află și despre identitatea celor din jur, moment în care niciunul dintre avocații săi nu era prezent. Spivey a menționat că femeia este acum într-o stare de furie și confuzie, fiind foarte conștientă de faptul că statul Tennessee a încercat să o execute.
Starea medicală a condamnatei este una extrem de precară, fiind afectată de pneumonie și de complicații fizice severe. Christa Pike are un cheag de sânge la un braț, iar ambele brațe și picioare sunt foarte umflate, ceea ce ridică semne de întrebare privind mobilitatea pe care o va mai putea recupera. În prezent, ea nu poate înghiți și nu a consumat alimente, fiind menținută în spital în condiții dificile, având picioarele și o mână legate de patul medical cu lanțuri.
În urma unei audieri în fața unei instanțe din Tennessee, judecătoarea a decis să dea câștig de cauză apărării, impunând măsuri stricte de conservare a probelor. Administrația penitenciare a fost obligată să păstreze toate documentele și probele materiale legate de eșecul execuției, inclusiv soluția letală, seringile și perfuziile utilizate. Un alt avocat, Luke Ihnen, a susținut că această transparență este necesară pentru ca publicul, media și tribunalele să nu fie nevoite să creadă doar pe cuvânt versiunea oferită de stat.
Incidentul a provocat reacții oficiale imediate, guvernatorul Bill Lee ordonând suspendarea execuțiilor în Tennessee și lansarea unei anchete independente. Această decizie a venit după ce șeful administrației penitenciare a demisionat în urma evenimentului. Administrația penitenciareă susține însă că tot ce s-a întâmplat a urmat protocolul stabilit odată cu reluarea execuțiilor în stat, după un moratorium de trei ani care a fost în vigoare anterior.
Christa Pike a fost condamnată la moarte pentru o crimă comisă în anul 1995, când a torturat și a ucis o tânără de 19 ani. Acest caz de execuție eșuată a generat deja presiuni în alte state, precum Texas, unde avocații unui alt condamnat, Jamaal Howard, au invocat acest incident pentru a cere un amânare a execuției clientului lor, deoarece acesta urma să primească același produs utilizat în cazul Pike.