Cercetătorii de la Universitatea din Massachusetts Amherst au publicat un studiu în revista Evolution, în care prezintă un top al celor mai zgomotoase păsări din lume. Această cercetare a evidențiat faptul că pasărea-clopot cu gât golaș și seriema cu picioare roșii emit cântece cu amplitudini care depășesc pragul de 120 de decibeli. Rezultatele studiului au fost obținute prin monitorizarea vocalizărilor a 123 de specii de păsări din Massachusetts și Brazilia.
João C.T. Menezes, coautor al lucrării și biolog evoluționist, a comparat intensitatea sunetelor emise de aceste păsări cu zgomotul unui ciocan pneumatic. Cercetarea a fost desfășurată în cadrul tezei sale de doctorat, sub îndrumarea profesorului de biologie Jeff Podos. În timpul monitorizării, echipa a utilizat telemetre cu laser pentru a măsura distanța exactă față de păsări, asigurând astfel o precizie a măsurătorilor de presiune acustică.
Identificarea celei mai zgomotoase specii depinde de criteriile de calcul utilizate de cercetători. Pasărea-clopot cu gât golaș a înregistrat cel mai puternic strigăt singular, atingând aproape 131 de decibeli la o distanță de un metru. Dacă se ia în calcul media strigătelor pe un interval de 20 de milisecunde, seriema cu picioare roșii ocupă primul loc cu aproape 121 de decibeli. Totuși, dacă se calculează media volumului maxim atins, pasărea-clopot alb rămâne lideră cu 127 de decibeli.
Studiul a demonstrat o corelație între dimensiunea corporală și intensitatea sunetului emis. Speciile mai mari și cele care au deschideri mai largi ale ciocului tind să producă sunete mult mai puternice. Conform lui João C.T. Menezes, păsările mari posedă mușchi mai voluminoși, capabili să genereze presiuni interne mai mari, în timp ce ciocurile late permit radierea unei cantități mai mari de energie în mediul înconjurător.
Mecanismele evolutive care au dus la aceste capacități rămân parțial nesolventate. Păsările-clopot trăiesc în păduri dense și sunt poliamoroase, ceea ce ar putea explica nevoia de strigăte puternice pentru comunicare și împerechere. În schimb, seriemele cu picioare roșii sunt strict monogame și trăiesc în habitate deschise, neavând aceleași motive de comunicare prin obstrucții vizuale. Unele dintre aceste vocalizări pot fi mai puternice decât sunetele unor animale mari, precum leii sau bizonii.
În domeniul biologiei aviare, înregistrările sonore sunt esențiale pentru înțelegerea comportamentului și a adaptării speciilor. Deși volumul strigătelor poate fi comparat cu cel al unor animale masive, cercetătorii subliniază că multe întrebări rămân fără răspuns. Pe măsură ce colectarea datelor de teren continuă, se estimează că vor fi identificate și alte specii cu capacități acustice remarcabile, completând astfel înțelegerea diversității sonore a păsărilor.