O cercetare recentă efectuată de specialiștii de la Universitatea din Massachusetts Amherst a pus în lumină nivelurile sonore extreme ale unor specii de păsări. Studiul a demonstrat că pasărea-clopot cu gât golaș și seriema cu picioare roșii se află în topul celor mai zgomotoase păsări, cu emisiuni sonore care depășesc pragul de 120 de decibeli. Această intensitate este comparată de cercetători cu sunetul produs de un ciocan pneumatic, conform datelor colectate în cadrul proiectului.
João C.T. Menezes, biolog evoluționist și coautor al studiului, a explicat că intensitatea sunetelor poate fi comparată cu un ciocan pneumatic. Cercetarea a fost realizată în cadrul tezei sale de doctorat, sub îndrumarea profesorului de biologie Jeff Podos. În timpul experimentelor, strigătul păsării-clopot cu gât golaș a fost înregistrat la o valoare de 122,4 decibeli, măsurată la o distanță standardizată de 1 metru, fiind calculată ca medie pe un interval de 20 de milisecunde.
Rezultatele arată o diferență uriașă între specii, presiunea acustică a păsării-clopot fiind de 800 de ori mai mare decât cea a colibriului cu gâtul întunecat, care atinge doar 64,1 decibeli. Nu există o singură specie care să fie desemnată drept cea mai zgomotoasă, deoarece rezultatul depinde de metoda de măsurare a volumului. Pasărea-clopot cu gât golaș a atins un vârf de aproape 131 de decibeli, în timp ce seriema cu picioare roșii a înregistrat cea mai mare medie a strigătelor puternice, la aproximativ 121 de decibeli.
Echipa de cercetare a analizat vocalizările a 123 de specii de păsări din Massachusetts și Brazilia, în perioada cuprinsă între decembrie 2018 și ianuarie 2025. Un aspect semnificativ este că 113 dintre aceste specii nu fuseseră înregistrate niciodată anterior. Pentru a asigura precizia, cercetătorii au utilizat telemetre cu laser, instrumente care le-au permis să măsoare simultan distanța față de pasăre și intensitatea sunetelor, eliminând astfel zgomotul de fond și corectând datele în funcție de distanță.
Analiza datelor a indicat o tendință clară: păsările mai mari și cele dotate cu ciocuri mai late tind să producă sunete mai puternice. João C.T. Menezes susține că păsările mari posedă mușchi mai voluminoși, capabili să genereze presiuni interne mai mari, iar ciocurile late facilitează radierea unei cantități mai mari de energie în mediul înconjurător. Deși unele păsări pot fi mai zgomotoase decât animale mari precum leii sau elefanții, mecanismul exact rămâne unul care nu este încă pe deplin înțeles de comunitatea științifică.
Studiile de bioacustică sunt esențiale pentru înțelegerea modului în care speciile comunică și își protejează teritoriul în ecosisteme diverse. Măsurarea precisă a decibelilor oferă date fundamentale despre adaptarea evolutivă a animalelor la mediul lor natural. Înțelegerea acestor intensități sonore extreme ajută cercetătorii să descopere legăturile dintre dimensiunea anatomică a păsărilor și capacitatea lor de a genera presiuni acustice masive, oferind noi perspective asupra diversității biologice din lume.