Populația de capre negre de pe teritoriul României a ajuns la un nivel de aproape 8.000 de exemplare, animale sălbatice care trăiesc în zone alpine, departe de prezența oamenilor. La începutul toamnei, aceste animale se adună în ciopoare pe crestele munților, oferind peisaje spectaculoase amatorilor de fotografie montană. În septembrie, odată cu primele brume, acestea tind să se retragă spre versanții însoriți, formând grupuri pe crestele munților din țară.
Conform datelor furnizate de Romsilva, caprele negre trăiesc în grupuri de până la 30 de exemplare, sub conducerea femelelor cu experiență, în timp ce masculii trăiesc în grupuri separate. Specia are o înălțime de până la 130 de centimetri și o greutate de până la 50 de kilograme, putând ajunge la o vârstă de între 18 și 22 de ani. Iezii, care ating maturitatea la trei ani, sunt protejați de mamă printr-un sunet caracteristic atunci când apare un pericol.
Populația de capre negre este stabilă în munții Făgăraș, Bucegi și Retezat, dar poate fi întâlnită și în Piatra Craiului, Rodnei, Parâng, Ceahlău, Tarcu sau Cozia. De asemenea, animalele sunt prezente în Cheile Bicazului și în Munții Vrancei, unde grupuri au fost reintroduse cu succes. Această specie este extrem de agilă, având o musculatură dezvoltată și copite despicate, ceea ce le permite să locuiască în zone stâncoase, inaccesibile altor specii, pentru a se refugia de prădători.
Istoria speciei a fost marcată de perioade de declin sever, în special la începutul secolului al XX-lea, când vânătoarea cu copoi și lipsa protecției au redus drastic efectivul. În acea perioadă, o epidemie de oftalmie purulentă a afectat grav populația din Munții Făgăraș, distrugând aproximativ jumătate din numărul animalelor. Ulterior, Primul Război Mondial a adus o nouă amenințare prin braconajul intens, facilitat de armele și muniția rămase în munți după lupte.
Pentru a stopa declinul, au fost luate măsuri de protecție, precum interzicerea vânătorii cu copoi în 1922 și înființarea unor corpuri speciale de pază. În 1938, s-a creat un corp polițienic format din oameni de munte, care a reușit să protejeze sute de exemplare de braconieri. Totuși, efectele celui de-al Doilea Război Mondial au lovit din nou, iar în 1948, populația totală a scăzut cu aproape 70% față de nivelurile din anii anteriori.
Prezența caprelor negre în Carpați este documentată încă din epoca preistorică, existând dovezi arheologice precum vârfuri de săgeți de piatră găsite lângă Bușteni sau în Piatra Craiului. Deși specia a fost aproape exterminată în trecut prin metode de vânătoare agresive, eforturile de conservare și monitorizarea constantă a zonelor alpine au permis refacerea stocului de animale, care astăzi reprezintă un element esențial al biodiversității montane din România.