Un nou studiu științific a demonstrat că animalele de companie posedă capacitatea de a identifica limitele dintre cuvinte într-un șir continuu de sunete. Cercetătorii au descoperit că creierul câinilor acordă o atenție sporită tiparelor formate de consoane pentru a procesa vorbirea. Acest mecanism de segmentare a sunetelor era considerat până în acest moment o trăsătură specifică exclusiv speciei umane, ceea ce aduce noi perspective asupra modului în care animalele percep comunicarea.
Experimentul a fost realizat de cercetători de la Universitatea Eotvos Lorand din Ungaria, care au testat un grup format din 20 de câini adulți. În cadrul testelor, animalele au ascultat înregistrări audio compuse din cuvinte inventate, fără un sens real, fiecare fiind format din trei silabe. Aceste sunete erau rostite într-un flux continuu, fără nicio pauză sau marcaj care să indice momentul în care un cuvânt se termină și altul începe.
Pentru a observa reacția cerebrală, cercetătorii au utilizat electrozi amplasați pe capul animalelor în timpul ascultării celor trei variante de înregistrări. Prima variantă conținea consoane care formau tipare repetitive, facilitând gruparea silabelor. A doua variantă folosea vocalele pentru a construi reguli de segmentare, iar a treia prezenta silabe amestecate fără un model clar. Rezultatele au arătat că semnalele cerebrale ale câinilor s-au sincronizat cu ritmul cuvintelor doar atunci când tiparul era bazat pe consoane.
Deși vocalele sunt, în mod general, sunete mai puternice și mai ușor de detectat auditiv, câinii au preferat structura oferită de consoane. Totuși, studiul subliniază diferențe fundamentale între specii, deoarece la oameni creierul urmărește sunetele individuale, în timp ce la câini unitatea minimă procesată pare a fi silaba. Această asemănare nu implică faptul că animalele înțeleg limbajul în același mod cu oamenii, ci doar că folosesc reguli similare de organizare a sunetelor.
Interesant este faptul că această capacitate nu depinde de expunerea timpurie la limbajul uman. Cercetătorii au verificat dacă mediul în care au crescut animalele influențează acest comportament, observând că atât câinii crescuți de mici într-un mediu cu multă vorbire umană, cât și cei integrați ulterior, au manifestat aceeași preferință pentru consoane. Acest lucru sugerează că mecanismul de procesare a tiparelor sonore este o trăsătură biologică robustă.
Studiile de neuroștiințe aplicate în etologia animalelor continuă să exploreze limitele dintre percepția senzorială și procesarea cognitivă complexă. Înțelegerea modului în care animalele decodifică structurile sonore poate oferi indicii valoroase despre evoluția sistemelor de comunicare. Deși câinii nu înțeleg sensul cuvintelor inventate, capacitatea lor de a detecta reguli de succesiune a sunetelor demonstrează un nivel de organizare cerebrală surprinzător de apropiat de cel uman în anumite aspecte structurale.