Deși extrema dreaptă a devenit o forță dominantă în multe zone ale Europei în ultimul deceniu, există o grupă de state unde această mișcare rămâne marginală. Țări precum Irlanda, Malta, Luxemburg, Lituania sau Grecia nu au permis ascensiunea unor formațiuni naționaliste sau xenofobe la nivel de guvernare. Analiza realizată de jurnalista Laura Bader Jensen arată că factorii economici și structurile politice locale joacă un rol crucial în limitarea influenței acestor partide.
În Irlanda, prezența radicalismului este practic nesemnificativă, după alegerile naționale din noiembrie 2024. Partidele principale, Fianna Fáil, Sinn Féin și Fine Gael, aparțin unor familii politice europene precum Centrul liberal, Stânga sau centru-dreapta. Politologul Paul Gillespie explică faptul că partidele de centru absorb electoratul conservator, lăsând puțin loc naționalismului. În plus, experiența emigrației și lupta anticolonială modelează o identitate națională care nu se bazează pe idei de superioritate rasială.
Malta prezintă un scenariu similar, fiind dominată de Partidul Laburist și Partidul Naționalist, care împreună dețin 95% din voturi. Economistul Frans Camilleri menționează că, deși există îngrijorări legate de migrație, problemele nu sunt suficient de grave pentru a determina alegătorii să voteze partide mici. Lipsa unei conduceri carismatice și creșterea economică puternică funcționează ca bariere împotriva ascensiunii forțelor de extremă dreaptă, care nu reușesc să propună soluții pe teme mai urgente.
Luxemburgul oferă un alt exemplu de rezistență, unde partidul ultraconservator ADR a obținut doar 9,54% din voturi la alegerile din 2023. Prosperitatea economică a ducat venitul pe cap de locuitor la nivelul de 147.000 de dolari, fiind cel mai ridicat din lume. Caracterul internaționalizat al economiei și prezența instituțiilor europene, precum Curtea de Justiție a UE, resping discursurile eurosceptice. Stabilitatea este asigurată de colaborarea dintre trei partide moderate, care absorb tensiunile sociale.
În Lituania, guvernele se bazează pe cooperarea a cel puțin trei partide, promovând un cult al consensului. Partidele de extremă dreaptă, Alianța Națională și Uniunea Poporului și Dreptății, au obținut doar 4% în 2024. În Grecia, deși forțele extreme au atins 13%, ele nu reușesc să formeze un pol unitar din cauza unor divergențe interne. Formațiunile precum Niki sau Soluția Elenă nu pot coordona o strategie comună, fiind limitate de reputația unor lideri sau de teme locale diferite.
Evoluția politică europeană este marcată de o fragmentare a voturilor și de o fluctuație a puterii între partidele tradiționale și cele noi. În timp ce în unele țări precum Ungaria sau Suedia se observă reculuri ale extremei drepte, în altele aceasta rămâne blocată de structurile economice solide. Această diversitate demonstrează că nu toate crizele sociale duc automat la o schimbare de paradigmă politică în întreaga Europă.