Procesul de fragmentare a continentului african avansează mult mai rapid decât estimările inițiale ale oamenilor de știință. În zona de Rift Turkana, care traversează Kenya și Etiopia, crusta terestră a ajuns la o grosime mult mai mică decât se preconiza anterior. Christian Rowan, geolog la Universitatea Columbia, a observat că fragmentarea în această regiune este mult mai avansată, indicând faptul că procesul de separare a plăcii africane este într-o etapă mai înaintată decât se credea.
Analizele bazate pe măsurători seismice arată că în centrul acestui rift, crusta are o grosime de doar aproximativ 13 kilometri. Această cifră este semnificativ mai mică decât grosimea de peste 35 de kilometri raportată la margini. Această subțiere extremă este critică, deoarece, atunci când crusta scade sub pragul de 15 kilometri, aceasta intră într-o fază numită „necking-gât”. În această etapă, procesul de ruptură continentală devine aproape inevitabil, deoarece o crustă mai subțire este considerată mult mai slabă.
În viitorul apropiat, procesul va conduce către faza de „oceanizare”, moment în care magma va erupe și va crea un nou fund oceanic. Acest nou bazin va fi ocupat de apele din Oceanul Indian, transformând regiunea într-un nou ocean. Acest fenomen de separare a plăcii africane în placa nubiană la vest și placa somaleză la est este un proces geologic major. În Depresiunea Afar, lângă Marea Roșie, acest tip de activitate geologică este deja vizibil.
Cercetătorii au identificat o legătură interesantă între activitatea geologică și istoria evoluției umane în această zonă. Faza de „necking” a început acum aproximativ 4 milioane de ani, după o perioadă de activitate vulcanică. Această tranziție tectonică a avut loc în același timp cu apariția primelor straturi fosilifere groase. Această coincidență sugerează că procesele geologice au creat condițiile necesare pentru conservarea fosilelor de hominini timpuri, găsite în zona de Rift Turkana.
Studiul detaliat, care a fost publicat în Nature Communications, subliniază importanța acestei descoperiri pentru înțelegerea modului în care se nasc oceanele. Christian Rowan a explicat că subțierea crustei favorizează continuarea procesului de riftare. Regiunea de Rift Turkana rămâne un punct de interes major, nu doar pentru geologi, ci și pentru cei care studiază evoluția umană, datorită modului în care procesele tectonice au influențat conservarea resturilor biologice.
Sistemul de Rift Est-African reprezintă un exemplu clar de transformare a structurii planetei. Placa africană se desparte în două entități distincte: placa masivă nubiană și placa mai mică somaleză. Această separare este un proces de lungă durată, care în final va genera un nou ocean, schimbând complet geografia actuală a continentului african și a mediului înconjurător.