Dunărea se confruntă cu riscul unor perioade prelungite de ape foarte mici și cu o creștere a numărului de zile cu debite extreme până la sfârșitul secolului. Aceste schimbări hidrologice vor avea efecte directe asupra alimentării cu apă, a agriculturii, a navigației și a ecosistemelor din bazin. Conform raportului „Starea climei 2026”, gestionarea acestor riscuri depinde critic de capacitatea de adaptare a sistemului fluviului la noile condiții climatice.
Refacerea legăturii dintre Dunăre și luncile izolate prin deschiderea digurilor sau decolmatarea canalelor poate reduce impactul secetelor și al inundațiilor. Cercetătorii Mihai Adamescu și Vlad Amihăesei subliniază că intervențiile trebuie adaptate condițiilor locale, implicând acorduri privind utilizarea terenurilor, compensații și fonduri pentru întreținere. O problemă majoră este pierderea conectivității hidrologice, suprafața luncilor conectate scăzând de la 41.605 la 7.845 de km² conform inventarului din 1999.
Analiza hidrologică pentru zona Brăila arată că, în scenariul cu emisii ridicate, zilele cu debit sub 3.000 de m³ pe secundă ar putea crește de la 18 la 47 pe an. În același timp, zilele cu debite extreme, de peste 15.000 de m³ pe secundă, ar putea crește de la o singură unitate la zece pe an. Durata maximă simulată a episoadelor de ape foarte mici ar putea ajunge la 169 de zile, depășind semnificativ nivelurile actuale.
Schimbările climatice pot modifica și perioada de maxim debit, deplasând vârful de apă din luna mai către aprilie sau martie. Această variație afectează direct biodiversitatea, deoarece peștii, precum știuca sau crapul, și vegetația au nevoie de apă în etape specifice de dezvoltare. Dacă nivelul apei scade prea rapid, habitatele pot fi izolate, iar puieții de sălci sau plopi se pot usca, compromițând regenerarea naturală a zonelor umede.
Impactul economic al debitului scăzut a fost demonstrat în vara anului 2026, când reactoarele de la Cernavodă au fost oprite din cauza nivelului scăzut al fluviului. Deși s-au făcut încercări de redistribuire a apei prin intervenții pe brațul Bala, acestea nu măresc debitul total al Dunării. Un program coordonat de restaurare a luncilor ar putea genera beneficii economice nete de 47,3 miliarde de euro până în 2075, incluzând serviciile ecosistemelor și pagubele evitate.
Gestionarea resurselor de apă în bazinul Dunării este un proces complex care necesită planificare pe termen lung și coordonare între sectoarele care depind de fluviu. Succesul proiectelor de reconstrucție ecologică, precum cele din România, depinde de menținerea rezultatelor prin contracte de administrare de cel puțin 15-20 de ani. Fără o întreținere constantă și bugete dedicate, infrastructura de reconectare riscă să devină ineficientă din cauza colmatării canalelor.