Comunitatea moților din Munții Apuseni, o lume marcată de izolare și un relief aspru, și-a construit identitatea în jurul resurselor naturale de aur și lemn. Această populație, care a inclus figuri istorice precum Horea și Avram Iancu, s-a dezvoltat în regiuni care astăzi cuprind porțiuni din județele Alba, Cluj, Hunedoara și Bihor. Viața localnicilor a fost dictată de activitățile economice specifice, transformând orașe precum Abrud și Câmpeni în puncte centrale de schimb și supraviețuire.
Abrudul a devenit un centru minier esențial, fiind legat istoric de bogățiile de aur și argint ale regiunii. În antichitate, zona era exploatată de coloniști romani, aduși de împăratul Traian pentru a lucra în minele de aur, precum cele de la Roșia Montană. În perioada de aur a orașului, bogăția era atât de mare încât localnicii foloseau obiecte de lux, iar legendele vorbeau despre oameni care presărau mămăliga cu aur pisat. Această activitate minieră a fost motorul economic al zonei timp de secole.
Pe de altă parte, Câmpeniul a funcționat ca un târg central pentru moți, unde resursele de lemn au jucat un rol crucial. Pădurile din jur au oferit material pentru construcții și unelte, iar meșteșugarii au devenit negustori care transportau mărfuri prin Transilvania și Banat. În anii 1930, în această regiune se numărau mii de tăietori de pădure, dulgheri și alți meșteșugari specializați. Lemnul a reprezentat nu doar o sursă de venit, ci și baza pe care s-au construit gospodăriile risipite pe versanți.
Tradițiile locale au fost susținute și de evenimente sociale precum Târgul de Fete de pe Muntele Găina. Acest eveniment anual permitea familiilor izolate să se întâlnească pentru a face negoț și pentru a facilita căsătoriile tinerilor. Deși numele sugerează o activitate comercială pentru femei, târgul era un moment de socializare vital pentru comunitățile de păstori. În acest context, Muntele Găina devenea un punct de întâlnire simbolic pentru moți, crișeni și alte grupuri de locuitori din zona montană.
Legătura dintre Abrud și Câmpeni a fost asigurată de o cale ferată îngustă, cunoscută sub numele de mocăniță. Această linie, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, a facilitat transportul călătorilor și al mărfurilor, inclusiv al lemnului, până la sfârșitul anilor '90. Astăzi, tronsonțul de peste 10 kilometri este utilizat în scop turistic, oferind o perspectivă asupra peisajului montan. Calea ferată rămâne un simbol al modului în care infrastructura a ajutat la conectarea acestor zone izolate de restul regiunii.
Populația din această zonă montană a cunoscut o scădere demografică semnificativă în ultimele decenii. Dacă la sfârșitul anilor '30 regiunea atinsese un vârf demografic, numărul actual de locuitori este de aproximativ 35.000, ceea ce reprezintă aproape jumătate din cifra de atunci. Această evoluție reflectă provocările de integrare și stabilitate ale unor comunități care au trăit secole întregi într-un mediu definit de dificultățile geografice și de izolarea geografică a plaiurilor apusene.