Autorul Ken Follett a oferit detalii despre procesul de scriere al celei de-a multor noua sale opere, intitulată Stonehenge. Cercul Zielor, lansată în limba română de Editura RAO. Scriitorul a abordat complexitatea temei, concentrându-se pe misterele care înconjoară acest monument emblematic recunoscut la nivel mondial. Această lucrare explorează atât modul în care a fost ridicat monumentul, cât și motivele enigmatice din spatele construcției sale.
Ken Follett a declarat că a fost atras de două întrebări fundamentale legate de acest sit istoric. Prima vizează modul de construcție, în timp ce a doua se referă la scopul real al edificiului. Deși arheologii au identificat faptul că pietrele au fost transportate din West Wood, aflat la circa 27 de kilometri distanță, motivul pentru care au fost ridicate rămâne un mister complet. Această incertitudine a servit drept motor pentru dezvoltarea narațiunii sale.
În timpul documentării, autorul a descoperit aspecte surprinzătoare despre tehnologia limitată a vremii. Oamenii care au ridicat Stonehenge nu utilizau roata și nici nu aveau animale pentru transportul încărcăturilor grele. Astfel, mutarea pietrelor uriașe a fost realizată exclusiv prin efortul unor mulțimi de oameni care trăgeau de frânghii. Această realitate istorică a impus o abordare specifică în reconstrucția mediului și a acțiunilor personajelor din carte.
Cercetarea pentru o perioadă atât de îndepărtată a prezentat dificultăți majore față de epoci precum cea Tudor sau Georgiană. Ken Follett a explicat faptul că, în locurile unde dovezile istorice au fost absente, a fost necesar să facă presupuneri bazate pe informațiile limitate disponibile. Deoarece Cercul Zilelor este plasat într-o eră fără limbaj scris sau documente, autorul a trebuit să adapteze stilul de scriere pentru a respecta contextul istoric.
O provocare majoră a fost gestionarea conceptelor numerice în cadrul textului. Ken Follett a subliniat că majoritatea oamenilor din Epoca Pietrei foloseau părțile corpului ca repere, putând număra probabil până la aproximativ 27. Din acest motiv, personajele nu pot folosi unități de măsură sau cifre mari, cum ar fi „o sută de yarzi” sau „cincizeci de oameni”. Această limitare a influențat direct modul în care este structurată comunicarea în interiorul cărții.
Literatura de ficțiune istorică utilizează adesea elemente de documentare riguroasă pentru a reconstrui lumi dispărute. Scriitorii se bazează pe descoperirile arheologice pentru a umple golurile lăsate de lipsa înregistrărilor scrise din perioadele preistorice. Prin combinarea faptelor științifice cu presupuneri fundamentate, aceștia reușesc să creeze narațiuni care respectă limitele tehnologice și cognitive ale societăților antice descrise în operele lor.