Donald Trump a declarat, joi, 3 septembrie 2026, că Europa trebuie să plătească sumele care au fost oferite gratuit Ucrainei și NATO. Conform declarațiilor sale, sute de miliarde de dolari au fost transferate fără o solicitare de plată din partea europenilor, deși aceste sume ar fi trebuit recuperate. Trump a subliniat că procesul de solicitare a acestor bani se realizează cu o anumită întârziere față de momentul livrărilor inițiale.
Situația este considerată neobișnuită deoarece, inițial, Statele Unite au oferit aceste resurse ca parte a unui program de solidaritate cu Ucraina. Datele Institutului Kiel arată că, de la începutul invaziei ruse din februarie 2022, contribuția SUA a fost de 115,4 miliarde de euro. Din această sumă, 64,6 miliarde de euro au fost destinate ajutorului militar, 47,3 miliarde de euro pentru asistență financiară și 3,5 miliarde de euro pentru ajutor umanitar.
În martie 2026, Congresul american a deblocat suma de 195 miliarde de dolari pentru cheltuielile legate de conflictul din Ucraina. Informația este susținută de datele inspectorului general responsabil de operațiunea ATLANTIC RESOLVE. O parte semnificativă din aceste fonduri a fost direcționată către companiile americane pentru a plăti producția de arme și pentru a reconstitui stocurile de armament trimise către Kiev.
Cererea lui Trump pune în dificultate atât Uniunea Europeană, cât și NATO, deoarece nu există prevederi legale pentru astfel de plăți retroactive. În legislația internațională, un stat nu poate solicita compensații pentru subvenții pe care a decis singur să le acorde. Dacă UE sau NATO ar accepta, decizia ar necesita aprobarea Comisiei Europene și a Parlamentului, având implicații politice și electorale majore pentru statele membre.
Există riscul ca presiunea să se transforme în sancțiuni tarifare, un instrument de negociere pe care Trump l-a folosit anterior și cu Canada. În ceea ce privește România, un scenariu teoretic ar putea implica calcularea ajutorului oferit prin utilizarea infrastructurii naționale. De asemenea, s-ar putea lua în calcul valoarea închirierii bazelor militare românești puse la dispoziția forțelor americane pentru operațiunile din regiunea Iranului.
Această abordare marchează o schimbare în relațiile dintre aliați, trecând de la solidaritatea ideologică la o logică a alianțelor comerciale. În acest context, resursele militare și infrastructura sunt văzute tot mai des prin prisma costurilor de utilizare. Această evoluție sugerează că prioritățile diplomatice se pot schimba rapid în funcție de politicile de comercializare a securității de către administrația americană.