La sfârșitul anilor '90, în București, un grup de adolescenți a reușit să creeze rețele de internet prin metode neconvenționale pentru a conecta blocurile de locuințe. Acești tineri au început prin a întinde cabluri între apartamente pentru a permite prietenilor să se joace împreună la calculator. Această inițiativă a transformat ulterior accesul la tehnologie, oferind bucureștenilor o alternativă mult mai ieftină la serviciile oficiale de atunci.
Totul a pornit de la dorința lui Eric Băleanu și a prietenilor săi de a juca jocuri pe calculator fără a transporta echipamente grele de la un etaj la altul. Deoarece calculatoarele erau voluminoase și grele, tinerii au decis să instaleze cabluri de conexiune între locuințe. Primele rețele create erau însă foarte instabile, iar conexiunea se întrerupea frecvent din motive banale, cum ar fi curățenia făcută de părinți în casele prietenilor.
În acea perioadă, o conexiune permanentă la internet costa între 200 și 300 de dolari pe lună, sumă imposibil de plătit pentru majoritatea populației. Soluția găsită de Eric și echipa sa a fost achiziționarea unei singure conexiuni partajate între mai multe locuințe. Prin acest sistem de grup, cheltuiala individuală a scăzut spectaculos, ajungând la aproximativ șase dolari pe lună pentru fiecare utilizator care se alătura rețelei.
Instalarea infrastructurii a implicat riscuri majore, tinerii lucrând adesea pe acoperișuri sau pe marginea acestora la înălțimi mari. Când cablurile nu puteau fi întinse direct între clădiri din cauza firelor de la tramvai, aceștia foloseau cartofi pentru a transporta firele. Roxana Ardelean explică faptul că făceau o gaură în cartof, treceau cablul prin ea și aruncau apoi fructul spre acoperișul clădirii vecine, ca într-un joc de baseball.
Activitatea s-a desfășurat într-o zonă gri, tinerii lucrând mai ales noaptea pentru a evita poliția și pentru a nu opri circulația pe drumuri. Deși nu aveau toate autorizațiile necesare, cererea locatarilor a fost uriașă, mulți oameni cerând instalarea internetului chiar la ușa lor. Până în anul 2006, în București s-au înregistrat peste 1.400 de astfel de rețele de cartier, care au devenit ulterior o industrie reală.
Deși astăzi piața este dominată de trei mari companii care controlează 98% din sector, mulți dintre acești pionieri au rămas în domeniul telecomunicațiilor. Eric Băleanu și Laurențiu Simion administrează în prezent mici companii de furnizare a internetului. Această dezvoltare spontană a rețelelor de cartier a contribuit la adoptarea timpurie a fibrei optice și a făcut România atractivă pentru sectorul tehnologic global.