Sportul skandenberg nu implică agresivitate sau contact direct prin lovituri, fiind o disciplină bazată strict pe măsurarea forței dintre adversari. Sabin, cel mai mare campion de skandenberg din România, a explicat că, deși există un contact între sportivi, acesta nu este unul de tip combat. În cadrul unei intervenții, acesta a subliniat că tensiunea este elementul central, dar sportivii nu se lovesc sau se provoacă, ci aplică o forță direcționată pentru a testa limitele fizice.
Riscurile de accidentări grave, precum fracturile de oase sau rupturile de mușchi, sunt reale și pot afecta atât amatori, cât și sportivi profesioniști. Sabin a menționat că aceste situații apar adesea din cauza unei execuții neproporționate a forței în timpul meciului. Un fenomen periculos este cel în care sportivii care provin din alte discipline, având forță brută, dar lipsiți de experiență în skandenberg, pierd controlul centrului de greutate și forțează pozițiile într-un mod distructiv.
Mecanismul de accidentare poate fi extrem de violent, asemănător unei acțiuni de stoarcere asupra membrelor. Sabin a descris cum presiunea exercitată asupra umărului poate duce la o rotație internă a acestuia, provocând deschiderea cotului și ruperea osului. Aceste fracturi pot apărea atunci când un sportiv forțează excesiv pentru a câștiga un meci, ignorând limitele fizice ale propriului corp, în special în zonele critice precum brachioradialisul.
Recuperarea după astfel de leziuni variază în funcție de tipul țesutului afectat, oasele având o capacitate de refacere mai rapidă decât tendoanele. Sabin a observat că, deși oasele se sudează și permit sportivilor să revină la activitate în aproximativ trei luni, tendoanele se vindecă mult mai greu. El a precizat că, în decurs de 10-15 ani, echipa sa a înregistrat doar câteva accidentări, spre deosebire de amatori care pot suferi rupturi de biceps sau de alte mușchi.
În competițiile de skandenberg, controlul forței este esențial pentru a evita transformarea meciului într-o luptă de contact necontrolată. Sabin a oferit un exemplu cu doi sportivi ruși care, fiind legați la masă, au început să se lovească reciproc după ce au intrat într-o stare de tensiune extremă. Acest tip de comportament transformă disciplina într-un sport de contact, ceea ce nu reprezintă scopul original al skandenbergului, unde totul se rezumă la măsurarea capacității de tracțiune.
Deși skandenbergul se concentrează pe forța de tracțiune, există alte discipline de combat care sunt mai populare, utilizând lovituri directe. În contextul sporturilor de contact, gestionarea accidentărilor și a procesului de recuperare rămâne o provocare majoră pentru orice organizator de competiții. Sportivii trebuie să înțeleagă că forța excesivă poate duce la consecințe pe termen lung asupra integrității scheletice și musculare, chiar și în cazul celor care sunt considerați experimentați.