În România, procesul de implementare a legii femicidului este blocat de lipsa normelor de aplicare, deși de la începutul anului au fost asasinate 31 de femei. În ciuda existenței unei legi, instituțiile implicate nu au reușit până acum să stabilească cine trebuie să elaboreze metodologia necesară. Această situație de incertitudine administrativă apare în contextul unei necesități urgente de a crea mecanisme de protecție pentru femeile aflate în pericol.
În cadrul unei ședințe desfășurate la Camera Deputaților, reprezentanții instituțiilor care ar putea avea rol în elaborarea acestui document au transferat responsabilitatea de la o parte la alta. Ciobanu Aura, reprezentant ANES, a declarat că nu are mandat pentru a răspunde la întrebările privind elaborarea metodologiei și a menționat că va transmite solicitarea mai departe. Acest comportament subliniază dificultatea de a identifica o autoritate centrală care să preia inițiativa pentru crearea instrumentului de lucru.
Corina Voicu, din Asociația ADEPT, a propus formarea unui grup de lucru pentru a crea instrumentul care urmează a fi adoptat prin hotărâre de guvern. Ea a menționat că toți cei prezenți la discuții au anumite atribuții și că procesul ar putea fi inițiat chiar și din zona Parchetului General. Obiectivul principal este crearea unui mecanism prin care autoritățile să poată identifica riscurile și să intervină înainte ca violența să ducă la o tragedie.
Alina Gheorghiu, președintele comisiei „România fără violență domestică”, a explicat că este necesară o analiză a riscurilor pentru a le ordona în funcție de impact și de frecvența lor. Această analiză va trebui realizată pe baza unei baze de date care urmează să fie pusă la dispoziție. Fără aceste date și fără o metodologie clară, autoritățile nu pot stabili eficient dacă o femeie se află în pericol iminent de a fi ucisă.
Un pas în direcția colectării informațiilor a fost făcut abia luni, când ministrul Justiției a semnat proiectul de ordin comun. Acest document vizează colectarea datelor despre cazurile de violență, fiind o componentă esențială în procesul de elaborare a metodologiei de aplicare. Totuși, mărturiile femeilor care suferă abuzuri indică faptul că soluțiile concrete și instrumentele de intervenție sunt extrem de necesare într-un ritm mult mai rapid decât cel actual.
Problematica protecției victimelor de violență domestică și a implementării legislației specifice reprezintă o provocare constantă în sistemul juridic și social. În România, eficiența legislației depinde direct de capacitatea instituțiilor de a colabora pentru a crea norme de aplicare clare. Lipsa acestor norme transformă legea într-un instrument teoretic, care nu poate oferi protecția practică necesară în momentele critice de risc pentru victimele abuzului.