Parlamentul României a început să se contureze în secolul al XIX-lea, evoluând de la forme incipiente către sistemul bicameral utilizat în prezent. Procesul de formare a instituției legislative a început prin Adunările Obștești din Țările Române, sub influența Regulamentelor Organice. Ulterior, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a introdus o schimbare majoră prin crearea unei a doua camere, care a marcat trecerea către structura actuală de parlament cu două camere separate.
Prima formă de parlamentarism a apărut prin Regulamentele Organice, care au intrat în vigoare în mai 1831 în Țara Românească și în ianuarie 1832 în Moldova. Aceste documente au permis separarea puterii legislative de cea executivă și judecătorească, oferind puterea legislativă Adunării Obștești. Această adunare era prezidată de mitropolit și includea episcopi, mari boieri și deputați de județe, fiind un mecanism de participare politică limitat la anumite clase sociale.
În anul 1864, prin adoptarea Statutului dezvoltător al Convenției de la Paris, Alexandru Ioan Cuza a înființat Corpul Ponderator, cunoscut și sub numele de Adunarea Ponderatoare. Această instituție a reprezentat prima formă de Senat din istoria constituțională a țării și a fost creată pentru a modera deciziile legislative. Scopul principal al acestei camere superioare era de a echilibra puterea și de a contracara opoziția marilor moșieri care dominau Adunarea Electivă.
Spre deosebire de camera inferioară, membrii Corpului Ponderator nu erau aleși prin vot, ci erau numiți în mare parte de către domnitor sau făceau parte din structuri de drept, precum episcopii. Această structură a permis controlul procesului legislativ de către puterea executivă. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza și venirea pe tron a Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, instituția a suferit o schimbare de denumire oficială prin noua Constituție.
Prin noua Constituție promulgată la 1 iulie 1866, Corpul Ponderator a fost redenumit oficial Senat, păstrându-și rolul de cameră moderatoare în sistemul bicameral. Deși la început funcționau pe criterii de numire și control, rolul instituției s-a transformat semnificativ în timp. În prezent, conform Constituției din 1991, Senatul este egal în drepturi cu Camera Deputaților, având capacitatea de a avea inițiative legislative proprii și vot decisiv.
Evoluția sistemului parlamentar român reflectă tranziția de la protectoratul rus și suzeranitatea otomană către un stat cu autonomie legislativă proprie. De la primele Adunări Obștești, care aveau dreptul de a vota bugetul și impozitele, la sistemul bicameral modern, instituția a servit ca instrument de echilibrare a puterilor în perioade de transformare politică profundă.