Fascismul nu se mai manifestă doar prin formele sale istorice, ci și prin mecanisme de polarizare socială și nostalgia după un trecut idealizat, explică Oana Șerban, lector la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Într-o discuție despre cartea „Cum funcționează fascismul” de Jason Stanley, aceasta subliniază că transformarea spațiului digital într-un teren fertil pentru resentiment și post-adevăr reprezintă o provocare majoră pentru societățile contemporane. Fenomenul este alimentat de o retorică ce transformă diferențele sociale în competiții între grupuri.
Oana Șerban face o distincție clară între naționalism, fascism și nazism, precizând că fascismul folosește adesea mitologizarea pentru a crea o națiune „măreață”. Spre deosebire de mitologizare, care creează un sentiment de apartenență prin narațiuni, fascismul se bazează pe mistificarea unui trecut glorios pentru a justifica regimuri de mână forte. Această strategie vizează construirea unui nou contract social bazat pe ideea că resursele sunt luate de la „noi” pentru a fi date „celorlalți”, transformând economia într-un joc cu sumă nulă.
Rețelele sociale joacă un rol crucial în răspândirea acestor discursuri prin fenomenul de post-adevăr, unde reacția emoțională devine mai importantă decât verificarea faptelor. Oana Șerban menționează conceptul de „antisemitism 2.0”, explicând că problema nu constă doar în minciună, ci în faptul că libertatea de exprimare permite opinii neverificate care captează atenția. Acest spațiu digital favorizează „epurarea epistemică”, procesul prin care utilizatorii se izolează în bule ideologice pentru a asculta doar opinii care le confirmă propriile convingeri.
Polarizarea nu este limitată la platforme precum Facebook sau TikTok, manifestându-se și pe LinkedIn, în mediul profesional și corporativ. Oana Șerban observă că în mediul online dispar filtrele de politețe aplicate în conversațiile față în față, generând agresiune chiar și pe conturi reale. Pentru a combate această tendință, ea propune revenirea la valori precum empatia și rușinea, interpretând rușinea ca pe un mecanism moral care obligă individul să își analizeze acțiunile conform unor standarde etice proprii.
Democrația sănătoasă presupune acceptarea dezacordului, însă dificultatea de a tolera perspective diferite duce la transformarea societății în „mici dictaturi ale majorităților”. Oana Șerban susține că educația trebuie să transforme aceste valori morale în obiceiuri, oferind oamenilor capacitatea de a asculta și de a recunoaște dreptul altora de a nu fi de acord. Fără această capacitate de dialog, spațiul public riscă să devină un câmp de conflicte constante, în loc să fie un loc al diversității de opinii.
În contextul actual, analiza fenomenelor de radicalizare se aliniază cu observațiile despre volatilitatea mediului social. Deși datele oficiale precum cele de la INS pot monitoriza evoluții economice, precum creșterea de 7,5% a volumului de lemn exploatat în 2025, dinamica ideologiilor rămâne legată de percepția de nesiguranță. Societățile care simt că resursele sunt gestionate nedrept sunt mai susceptibile la discursurile care promit protecție prin autoritarism și excluderea grupurilor considerate străine.