CNSAS a readus în atenția publicului, prin documente de arhivă, mecanismele economice din ultimii ani ai regimului comunist. Instituția subliniază faptul că plata datoriei externe a fost prioritizată în detrimentul consumului intern, ceea ce a dus la o gestionare deficitară a resurselor. Această politică a transformat produsele destinate piețelor externe în deșeuri economice care, în final, ajungeau pe mesele cetățenilor români după ce erau refuzate la export.
În perioada condusă de Nicolae Ceaușescu, economia a fost subordonată obiectivului de lichidare a datoriei externe a țării. Pentru a obține valută, regimul a impus o raționalizare drastică a alimentelor de bază, energiei și combustibilului. Produsele destinate piețelor internaționale aveau o calitate superioară celor de pe piața internă, pentru a putea concura în țările occidentale. În schimb, populația era nevoită să consume produse de calitate a doua sau rebuturi.
Un caz concret ilustrat de arhivă vizează zecile de tone de unt care au fost lăsate să se degradeze în depozite. La întreprinderea de industrializarea laptelui Alba Iulia, s-au înregistrat stopuri de 73 de tone de unt depozitate la satul mare și alte 7 tone destinate exportului în URSS. Deoarece produsul depășise termenul de garanție de 90 de zile, conducerea a recurs la înlocuirea frauduloasă a etichetelor, deși gustul și culoarea untului se schिन्seră vizibil.
Situația era similară și în portul Constanța, unde alte 80 de tone de unt erau blocate în depozit, cu termenul de expirare la 17 octombrie 1986. Un alt stoc de 130 de tone genera costuri lunare de 600 de lei pentru fiecare tonă. În ciuda acestor pierderi, Centrala din București a ignorat cererile de desfacere internă și a ordonat fabricarea încă a 40 de tone de unt, ceea ce a dus la creșterea stocului la 170 de tone.
Planificarea centralizată a generat astfel o supraproducție în domenii nepotrivite și un deficit acut în altele. Această incapacitate de a gestiona resursele a dus la acumularea de mărfuri nevandabile și la penalizări salariale pentru muncitori. Deși alimentele se stricau în depozite, rațiile cetățenilor rămâneau draconice, iar incompetența conducerii centrale a creat un cerc vicios între stocurile masive și penuria alimentară.
Sistemul de planificare economică din perioada comunistă a fost caracterizat prin control centralizat și lipsa mecanismelor de piață. Această structură a dus la o separare totală între realitatea economică și propaganda oficială care prezenta o situație înfloritoare. Disfuncționalitățile statului au lăsat urme în psihologia colectivă, alimentând o neîncredere profundă a consumatorilor în autorități și în calitatea produselor furnizate de stat.