Dovezile arheologice recente confirmă faptul că vikingii au fost primii europeni care au încercat să colonizeze America de Nord. Această primă așezare europeană de pe continentul american a fost stabilită pe coasta canadiană de un explorator viking acum mai bine de 1000 de ani. Deși Cristofor Columb este cunoscut pentru descoperirea Americii în anul 1492, europenii au ajuns pe aceste tărcuri cu aproape jumătate de mileniu înaintea sa.
Era vikingă a început în secolul al VIII-lea, după atacurile asupra Mănăstirii Lindisfarne. Scandinavii au devenit navigatori și exploratori excelenți, folosind drakkarele, corăbii lungi cu cap de dragon, special concepute pentru Atlanticul de Nord. Aceste nave, având aproximativ 20 de metri lungime și 5 metri lățime, erau dotate cu 16 perechi de vâsle și o pânză rectangulară. Tehnologia lor navală a permis traversarea oceanului până în Islanda și Groenlanda.
Explorarea Americii a început accidental, după ce negustorul Bjarni Herjólfsson s-a rătăcit în drumul său spre Groenlanda în anul 986. El a zărit țărmuri acoperite de păduri și ghețari, dar nu a explorat zona. Ulterior, Leif, fiul lui Erik cel Roșu, a pornit spre vest cu 35 de războinici. Acesta a descoperit regiuni pe care le-a numit Helluland, Markland și Vinland, zona unde a găsit viță de vie sălbatică.
Vikingii au încercat să stabilească colonii pe termen lung, dar au întâmpinat rezistență din partea amerindienilor, pe care îi numeau „skræling”. Thorvald, un alt fiu al lui Erik cel Roșu, a iernit pe insula Terra Nova, dar a fost ucis de amerindieni cu săgeți. Deși Thorfinn Karlsefni a încercat să deschidă o rețea de comerț cu localnicii, conflictele și dificultățile au pus presiune pe aceste încercări de colonizare.
În zona L'Anse aux Meadows, din Newfoundland, arheologii au găsit dovezi clare ale prezenței scandinavilor, precum ace de bronz, lămpi de ulei și urme de fierărie. Analizele efectuate pe fragmente de lemn au indicat că așezarea a fost folosită între anii 990 și 1145. Acest sit a funcționat probabil ca un port sau un doc pentru repararea corăbiilor, servind drept bază pentru expediții ulterioare în regiune.
Prezența vikingilor în America de Nord a fost influențată de factori externi, precum schimbările climatice și conflictele interne. În cadrul comunităților scandinave, luptele dintre creștini și păgani au creat o vulnerabilitate majoră. Această instabilitate socială, combinată cu atacurile amerindienilor și condițiile meteorologice dificile, a dus la renunțarea definitivă a colonizatorilor față de aceste teritorii noi din apropierea Golfului Sfânt Laurențiu.