În septembrie 1916, la doar câteva zile după intrarea României în Primul Război Mondial, frontul de pe malul Dunării a cunoscut o victorie devastatoare pentru armata română. La Turtucaia, trupele care apărau zona au fost atacate de forțele bulgaro-germane conduse de August von Mackensen. În urma acestui conflict, un cap de pod considerat inexpugnabil s-a prăbușit, lăsând în urmă un bilanț extrem de dureros pentru militarii români.
Armata a III-a Română, sub comanda generalului M. Aslan, încerca să apere frontiera dobrogeană de la gura Oltului până la Oltenița. Unitățile de la Turtucaia, precum Divizia 17, erau formate în mare parte din oameni în vârstă, mobilizați recent și înarmați cu echipament vechi, utilizat în Războiul de Independență din 1878. În contrast, forțele inamice erau extrem de bine dotate, fiind compuse din divizii turcești, regimente germane de infanterie și cavalerie, precum și o flotilă de monitoare austriece.
Deși Marele Cartier General transmitea inițial comunicate optimiste, menționând că 10 atacuri au fost respinse într-o singură zi, realitatea de pe teren a fost radical diferită. După doar 12 zile de la începutul războiului, Turtucaia a căzut în mâinile inamicului. Rezultatul bătăliei a fost unul catastrofal: aproximativ 6.000 de militari români au murit, în timp ce 480 de ofițeri și 28.000 de soldați au fost luați prizonieri de forțele bulgaro-germano-turce.
O problemă majoră a fost izolarea militară a Turtucăii, deoarece nu exista o trecere fizică peste Dunăre pentru a asigura comunicațiile. Deși s-a dorit construirea unui pod de bărci pentru a lega Turtucaia de Oltenița, planul a fost abandonat din cauza riscului de a fi distrus de artileria grea. Singura cale de aprovizionare sigură a fost stabilită la Isaccea, prin care au trecut aliații ruși, lăsând garnizoana de la Turtucaia fără sprijin direct.
După prăbușirea frontului, întreaga provincie Dobrogea a rămas sub ocupație străină până în decembrie 1918, cu Constanța fiind cucerită de forțele inamice. Perioada a fost marcată de atrocități, crime și umiliri ale populației locale, care era silită să execute acte de subordonare în fața ocupanților. Jurnaliștii de la ziarul Universul au descris ferocitatea cu care s-au purtat forțele bulgare față de ostașii români în timpul ocupării orașului.
În perioada conflictului, presă română a fost plină de anunțuri sub rubrica „Cine știe”, prin care familiile soldați pierduți încercau să găsească informații despre soarta acestora. Aceste apeluri de ajutor erau publicate gratuit în ziare, fiind singura modalitate prin care mamele sau soțiile puteau afla dacă militari din regimente precum cel 80 sau 76 mai erau în viață după luptele de la Turtucaia.