În România interbelică, cazul unei femei din satul Șiria, de lângă Arad, a ilustrat tranziția de la rolul de vindecătoare la cel de criminală. Duma Florița, o femeie de 52 de ani care lucrase anterior la spitalul din Arad, a fost implicată într-un caz de otrăvire care a șocat comunitatea locală. Aceasta utiliza cunoștințe medicale și descântece pentru a vinde o substanță pe care o numea „apă fermecată”, dar care conținea, de fapt, arsenic.
Tragedia a început după moartea lui Pavel Teodoriu, în vârstă de 64 de ani, care a decedat în aprilie 1933 după o perioadă de boală. Un frate al acestuia a descoperit o scrisoare anonimă prin care se afirma că bărbatul fusese otrăvit de soția sa cu ajutorul unei substanțe primite de la o băbăreasă. Investigarea a arătat că Duma Florița folosea hârtie de muște impregnată cu arsenic, dizolvată în apă, pentru a crea o soluție fără gust sau miros, destinată a fi pusă în mâncarea victimelor.
Procesul, desfășurat la Arad în iunie 1934, a implicat șase acuzate și 76 de martori. După ce jandarmii au interogat-o, Duma Florița a recunoscut că a folosit 12 hârtii de muște pentru victima menționată. Ancheta a dus la descoperirea unor cadavre care conțineau arsenic, confirmând suspiciunile. În urma verdictului, Duma Florița a fost condamnată la opt ani de închisoare, în timp ce alte femei, precum Emilia Pecican, au primit zece ani de pedeapsă.
Cazul din Șiria reflectă o realitate dură în care cunoștințele despre doze pot deveni arme letale. Băbăreasa nu folosea mătura sau ceaunul din basme, ci combinaba elemente din medicina de la spital cu practici populare. Această dualitate între a oferi leacuri pentru febră sau răni și a provoca moarte prin otrăvire a marcat finalul unei perioade în care astfel de femei erau considerate indispensabile în comunitățile rurale, înainte de a fi transformate în ținte ale legii.
Istoria proceselor de vrăjitorie în Europa este marcată de cifre controversate, însă se estimează că între 1450 și 1750 au existat peste 100.000 de procese și între 40.000 și 60.000 de execuții. În principatul episcopal Würzburg, de exemplu, circa 900 de oameni au fost executați între 1626 și 1631. Aceste evenimente au transformat adesea simplele neînțelegeri între vecini sau pierderile de recolte în acuzații grave de pact cu diavolul, utilizând tortura pentru a obține mărturii.
De la figura mitică a vrăjitoarei care zboară pe mătură, la practicile de descântat din tradiția românească, imaginea acestei femei s-a schimbat radical de-a lungul secolelor. În folclorul local, descântătoarea era o specialistă care folosea plante sau apă pentru a „desface” deochiul, fiind privită ca o ființă utilă sau rea în funcție de rezultatul intervenției sale. Astăzi, în timp ce figura magică a fost parțial recuperată de feminism sau de subculturi moderne, realitatea istorică rămâne una de violență și nedreptate socială.