Compania Boeing a investit suma de peste 1,2 miliarde de dolari în dezvoltarea unui avion supersonic de pasageri, proiectat să revoluționeze aviația comercială. Această aeronavă ambițioasă, cunoscută sub numele de Boeing Model 2707, avea scopul de a depăși performanțele celebrului Concorde și ale modelului Tupolev Tu-144. În ciuda investițiilor colosale și a specificațiilor tehnice impresionante, proiectul nu a reușit niciodată să ajungă la faza de zbor real, lăsând în urmă doar o machetă metalică de dimensiuni uriașe.
Proiectul a fost inițiat în anul 1963, iar la sfârșitul anului 1966, propunerea Boeing a fost selectată oficial pentru dezvoltare. Aeronava era concepută să aibă o lungime de aproximativ 97 de metri și o capacitate de transport între 250 și 300 de pasageri, o cifră mult mai mare decât cei 100 de locuri disponibile pe Concorde. Specificațiile tehnice prevedeau o viteză de croazieră de Mach 2,7, ceea ce înseamnă aproximativ 3.307 km/h, la altitudini de peste 18.000 de metri.
Dezvoltarea a fost marcată de dificultăți tehnice și financiare majore, inclusiv de încercarea eșuată de a utiliza aripi cu geometrie variabilă. După ce acest mecanism s-a dovedit a fi prea greu, compania a optat pentru aripi fixe în anul 1968. Pe lângă complexitatea tehnică, proiectul s-a confruntat cu o opoziție crescută din cauza zgomotului produs de undele de șoc sonice și a preocupărilor legate de impactul asupra mediului. Finanțarea federală pentru acest program a fost întreruptă definitiv în martie 1971.
După încheierea finanțării, macheta de la scară reală a fost vândută la licitație milionarului Marks Morrison pentru suma de 31.119 dolari. Această structură a fost transportată în Florida, în apropiere de Walt Disney World, pentru a fi expusă în cadrul Muzeului SST Air Museum. Totuși, după închiderea muzeului în 1981, obiectul a fost lăsat pe loc, ajungând ulterior în proprietatea unor congregații religioase, precum Osceola New Life Assembly of God, unde a devenit un obstacol pentru renovările bisericii.
Destinul pieselor avionului a fost unul fragmentat, după ce o propunere de vânzare la fier vechi pentru 10.000 de dolari a eșuat. Colecționarul Charles Bell a mutat structura pe insula Merritt, însă expunerea la intemperii a provocat deteriorări. În 1998, Stan Hiller a achiziționat rămășițele pentru 50.000 de dolari, păstrând secțiunea frontală pentru un muzeu din California. Ulterior, în aprilie 2013, această parte a fost returnată în zona Seattle, fiind preluată de Museum of Flight din Everett pentru restaurare.
Istoria aviației supersonice este marcată de astfel de proiecte de o complexitate extremă, care au încercat să redefinească viteza de călătorie între continente. Deși tehnologia de astăzi permite zboruri rapide, costurile de dezvoltare și presiunea regulamentară rămân bariere semnificative. Succesele și eșecurile unor programe precum Boeing Model 2707 subliniază dificultatea de a echilibra performanța tehnică de vârf cu viabilitatea economică și acceptarea socială a zborurilor supersonice.