O structură geologică masivă, cu un diametru de aproximativ 60 km, a fost identificată de cercetătorii din Elveția pe fața ascunsă a Lunii. Această descoperire, prezentată într-un studiu publicat în revista Science Advances, oferă noi dovezi că satelitul terestru a deținut un câmp magnetic propriu în trecut. Analizele efectuate pe baza datelor orbitale sugerează că interiorul Lunii a fost mult mai activ din punct de vedere geologic acum miliarde de ani.
Formațiunea stâncoasă a fost localizată în regiunea Dewar și este probabil rezultatul unor procese magmatice intense. Cercetătorii estimează că această structură a fost formată din magmă care a urcat din adâncurile Lunii pentru a se solidifica acum aproximativ 4,2 miliarde de ani. Magnetizarea observată în această zonă este extrem de puternică și pare să fie strâns legată de alte semnale geologice detectate prin intermediul observațiilor orbitale recente.
Oamenii de știință au observat în regiunea Dewar o coincidență rară între trei fenomene distincte: o anomalie magnetică, o anomalie gravitațională și un vârtej lunar. Xi Yang și Anna Mittelholz au subliniat faptul că prezența acestor trei caracteristici în același loc permite corelarea lor directă cu o singură structură situată în scoarța lunară. Aceste vârtejuri sunt modele sinuoase la suprafață care apar de obicei în zonele cu alterații magnetice semnificative.
Calculul intensității câmpului magnetic necesar pentru a produce acest semnal indică o valoare de aproximativ 11 microtesla. Pentru comparație, câmpul magnetic actual al Pământului se situează în jurul valorii de 50 de microtesla. Această descoperire susține ipoteza existenței unui vechi dinam lunar, un mecanism care generează magnetism prin mișcarea materialelor conductoare din interiorul corpului planetar, într-un mod similar cu procesul care menține câmpul magnetic al Pământului.
Localizarea structurii în Dewar a permis echipei de cercetare să excludă posibilitatea ca magnetizarea să fie cauzată de un impact violent de asteroid. Totuși, studiul nu rezolvă complet contradicțiile apărute în urma analizelor rocilor colectate prin misiunile Apollo, care au ridicat semne de întrebare privind durata câmpului magnetic. Va fi necesară investigarea altor zone lunare cu caracteristici similare pentru a înțelege exact cum a funcționat acest dinam și cât de mult a durat.
În domeniul explorării spațiale, studiul anomaliilor magnetice și gravitaționale de pe Luna este esențial pentru înțelegerea evoluției satelitului. Deși datele orbitale oferă o sursă de informații independentă de probele de pe suprafață, comunitatea științifică continuă să analizeze dacă magnetismul lunar a fost un fenomen stabil sau temporar. Această cercetare aduce o perspectivă nouă asupra modului în care corpurile cerești își dezvoltă și își pierd proprietățile geofizice.