O nouă cercetare științifică publicată în revista PNAS Nexus la data de 29 septembrie 2026 infirmă afirmațiile istorice privind capacitatea Germaniei de a produce o bombă atomică. Echipa de cercetători, condusă de Patrick J. Park de la Universitatea Columbia din New York, a analizat datele legate de uraniu și apa grea utilizată de regimul lui Hitler. Studiul demonstrează că proiectul nuclear nazist era departe de a finaliza un reactor funcțional, în ciuda declarațiilor făcute de liderii acestui program.
Fizicianul german Werner Heisenberg susținuse, încă din anul 1947, că reactorul nuclear B8 al Germaniei era aproape de finalizare la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Heisenberg, care a coordonat dezvoltarea acestui dispozitiv, afirma că proiectul era insuficient doar din cauza unei cantități relativ mici de uraniu lipsă pentru a genera o reacție de fisiune autosusținută. Totuși, noul studiu condus de Patrick J. Park, doctorand la Universitatea Princeton, arată că erorile de calcul ale lui Heisenberg au fost semnificative.
Analiza detaliată a documentelor istorice și investigația criminalistică asupra a două cuburi de uraniu supraviețuitoare au permis crearea unui model matematic precis. Cercetătorii au descoperit că reactorul B8 dispunea de aproximativ jumătate din cantitatea de uraniu necesară și de mai puțin de jumătate din cantitatea de apă grea de care ar fi avut nevoie. Patrick Park a declarat că rezultatele sale susțin faptul că Heisenberg a greșit cu un factor de aproximativ doi în estimările sale inițiale.
Echipa de cercetare a investigat și posibilitatea utilizării grafitului, o alternativă la apa grea, însă a concluzionat că această opțiune era impracticabilă. Grafitul disponibil în Germania de atunci conținea niveluri ridicate de bor, un element care absoarbe neutronii și face materialul inutil pentru procesul de fisiune. În ceea ce privește apa grea, reactorul B8 conținea doar 1.400 de litri, deși erau necesari peste 3.000 de litri pentru a asigura o reacție stabilă.
În ceea ce privește inventarul de uraniu, reactorul B8 era compus din 664 de cuburi, fiecare având o greutate de 2,32 kilograme, ceea ce însemna un total de 1.540 de kilograme. Totuși, pentru a susține o reacție în lanț, cercetătorii au stabilit că ar fi fost necesar un minimum de 1.200 de cuburi. Această lipsă de resurse critice confirmă faptul că Germania nu avea capacitatea de a dezvolta un reactor funcțional în timpul conflictului armat.
Dezvoltarea bombei atomice a fost realizată inițial de Statele Unite ale Americii, tehnologia fiind utilizată pentru a forța capitularea Japoniei în august 1945. În perioada de război, dificultățile logistice și bombardamentele asupra Berlinului au afectat prioritățile de cercetare, forțând mutarea proiectelor în locații protejate, precum orașul Haigerloch. Aceste circumstanțe istorice au contribuit la imprecizia calculelor efectuate de fizicienii germani de la acea vreme.