O placă de marmură care conține o inscripție în limba greacă, datată de aproximativ 2.000 de ani, este încastrată în podeaua pridvorului Mănăstirii Dragomirna, din județul Suceava. Obiectul misterios onorează pe un arhitect originar din Byzantion, numit Epikrates, fiul lui Nikoboulos. Această descoperire a generat o dezbatere intensă în rândul cercetătorilor, deoarece nu există un consens privind locul exact de unde a fost emis decretul sau cum a ajuns acest obiect în nordul Moldovei.
Inscripția oferă detalii despre viața lui Epikrates, care a fost angajat de Eupolis, fiul lui Philomelos, pentru a realiza diverse lucrări. Textul menționează că arhitectul s-a adaptat condițiilor orașului și a acceptat remunerația stabilită de locuitori. În timpul unui război olatic, acesta a pregătit tot ce era necesar cu pricepere și zel, fapt pentru care orașul l-a numit supraveghetor al zidurilor pentru o perioadă de doi ani. Pentru serviciile sale, a primit o coroană de aur în cadrul sărbătorii Thargelia, dedicată lui Apollo.
Pe lângă onorurile ceremoniale, Epikrates a beneficiat de dreptul de proxenie, cetățenia și permisiunea de a intra și ieși cu corăbiile din oraș, atât în timp de pace, cât și în război. Acest privilegiu de proxenie se extindea și asupra descendenților săi. Specialistul Florian Olteanu explică faptul că, în greaca modernă, termenul „proxenos” se traduce prin consul, iar „proxenia” prin consulat. Totuși, deoarece partea superioară a pietrei este deteriorată, orașul care a emis acest decret rămâne necunoscut.
Cercetătorii au teorii divergente privind originea plăcii, oscilând între orașele Histria sau Olbia, de pe litoralul Mării Negre. Istoricul Dionisie M. Pippidi a inclus inscripția în corpusul de texte de la Histria, datând-o în prima jumătate a secolului al III-lea î.Hr. Florian Olteanu susține o ipoteză similară, legând textul de un conflict dintre Byzantion și Kallatis. În schimb, alți arheologi consideră că obiectul provine din Olbia, un oraș grecesc situat la vărsarea Bugului de Sud, pe teritoriul actual al Ucrainei.
Datarea inscripției este un alt punct de neînțelegere între experți. În timp ce site-ul Attalus propune intervalul 270–220 î.Hr., epigrafistul Adolf Wilhelm o plasează la sfârșitul secolului al II-lea î.Hr. Mănăstirea Dragomirna, unde se află placa, indică însă secolele al II-lea sau I î.Hr. Pe suprafața de marmură sunt sculptate trei cununi de lauri, în interiorul cărora au fost zgâriate ulterior semne care seamănă cu tamghe, simbolurile de clan ale sarmaților nomazi care trăiau în zona Mării Negre.
Mănăstirea Dragomirna a fost construită între anii 1602 și 1609 de către Mitropolitul Anastasie Crimca. Biserica principală este un monument impunător, având o înălțime de circa 42 de metri și o lățime de aproximativ 9,5 metri. Zidurile de apărare, ridicate în 1627 la inițiativa domnitorului Miron Barnovschi-Movilă, au o grosime de 1,7 metri și sunt dotate cu patru turnuri la colțuri, protejând acest complex arhitectural de o importanță istorică majoră pentru regiunea Suceava.