În timpul pandemiei de COVID-19, din 2020, o serie de observații realizate de cercetători au pus în evidență un comportament neobișnuit al oamenilor care se deplasează în spații închise. Aceștia au observat că participanții tind să meargă în bucle care se întorc întotdeauna în sens invers acelor de ceasornic. Fenomenul a surprins echipa de cercetare, deoarece indivizii nu păreau să aibă conștiența acestui tipar de mișcare, ceea ce a declanșat o investigație complexă de cinci ani pentru a identifica cauza acestui vârtejul colectiv.
Cercetătorii au testat mai întâi ipoteza conform căreia mediul înconjurător sau pereții camerei ar putea influența direcția de mers. Deoarece majoritatea voluntarilor erau dreptaci, s-a analizat dacă această preferință individuală, legată de asimetria creierului, determină rotația grupului. Totuși, experimentele efectuate în spații deschise, precum un loc de joacă școlar de 3.000 de metri pătrați, au demonstrat că efectul de rotație persistă chiar și în absența zidurilor. Această etapă a confirmat că structura spațiului nu este factorul principal care dictează direcția de deplasare.
O altă direcție de investigație a vizat interacțiunile sociale și regulile culturale de circulație. Specialiștii au analizat dacă obiceiul de a ocoli pe partea dreaptă, specific Europei, sau regulile de circulație din alte regiuni pot explica mișcarea. Pentru a verifica acest lucru, s-a studiat comportamentul mulțimilor din Japonia, unde regulile sunt diferite. Rezultatele au fost neașteptate, deoarece și mulțimea japoneză s-a rotit în sens invers acelor de ceasornic, infirmând astfel ideea că este vorba despre un obicei cultural sau despre modul de formare a benzilor de circulație.
Analiza s-a extins și asupra copiilor de grădiniță, pentru a vedea dacă este vorba despre convenții sociale învățate. Surpriza a fost că tendința de a merge în sens invers acelor de ceasornic era chiar mai puternică la cei mai mici subiecți ai studiului. Această constatare a eliminat posibilitatea ca mișcarea să fie un comportament dobândit prin educație sau prin imitarea adulților. Cercetătorii au realizat că mecanismul nu este unul de tip „comportament emergent” bazat pe interacțiunea cu ceilalți, ci ceva mult mai profund.
Testele finale au implicat 200 de voluntari care au fost rugați să meargă singuri într-o arenă goală, fără nicio interacțiune cu alți oameni. Rezultatele au arătat că majoritatea se mișcă totuși în sens invers acelor de ceasornic, ceea ce indică faptul că trăsătura este pur individuală. Deși nu s-a găsit încă o explicație certă, se investighează posibile asimetrii în urechea internă care ar putea afecta senzația de rectitudine. Acest model individual explică exact modul în care se formează vârtejul mulțimilor în spații publice.
Acest fenomen de mișcare în spirală nu este exclusiv uman, fiind observat și la alte specii biologice. Pești din bancuri sau furnici legionare prezintă tendința de a se învârti în sens invers acelor de ceasornic. Înțelegerea acestui mecanism biomecanic ar putea influența designul unor spații cu flux mare de oameni, precum aeroporturile sau gările, pentru a optimiza deplasarea. În prezent, cercetătorii continuă să caute legătura exactă între această asimetrie și funcționarea organismului individual.