Juan Domingo Perón a reprezentat una dintre cele mai importante și controversate figuri politice din istoria Americii Latine, schimbând profund relația dintre stat și clasele sociale. Militar de carieră, acesta a ocupat funcția de președinte al Argentinei de trei ori, în anii 1946, 1951 și 1973, un succes fără precedent în istoria politică a țării. Prin mișcarea sa, peronismul, el a pus bazele unei ideologii centrate pe naționalism economic și protecția maselor.
Născut pe 8 octombrie 1895 în Lobos, Perón și-a construit cariera în armată, fiind influențat de perioada petrecută în Italia între 1939 și 1941. Această experiență europeană i-a modelat viziunea asupra organizării statului și a mobilizării organizațiilor muncitorești. După lovitura de stat din 4 iunie 1943, el a preluat conducerea Departamentului Național al Muncii, transformându-l ulterior în Secretariatul pentru Muncă și Prevederi Sociale pentru a câștiga sprijinul sindicatelor.
Momentul decisiv al ascensiunii sale a fost evenimentul din 17 octombrie 1945, când mii de muncitori au ocupat Plaza de Mayo pentru a cere eliberarea sa după arestare. Această mobilizare masivă i-a oferit o bază politică solidă, formată din cei numiți „descamisados”. În februarie 1946, Perón a câștigat prima prezidenție cu aproximativ 52% din voturi, promovând conceptul de „A Treia Poziție”, situat între capitalismul liberal și comunism.
Politicile sale au inclus naționalizarea unor sectoare economice și extinderea drepturilor sociale, însă au fost marcate și de o concentrare mare a puterii. Alături de soția sa, Eva Duarte de Perón, cunoscută drept Evita, a promovat drepturile femeilor, culminând cu Legea 13.010 din 1947 care a introdus votul feminin. Deși a câștigat un al doilea mandat în 1951 cu 62% din voturi, regimul a început să întâmpine dificultăți economice și presiuni politice.
După moartea Evitei în 1952 și un bombardament militar asupra Plaza de Mayo în 1955, Perón a fost nevoit să plece în exil. El s-a întors în Argentina abia în septembrie 1973, când a fost ales pentru a treia oară cu un procent de 62% din voturi. După decesul său din 1 iulie 1974, funcția de președinte a fost preluată de soția sa, Isabel Perón, lăsând în urmă o moștenire politică extrem de complexă.
Istoria politică a Argentinei este profund marcată de aceste schimbări structurale ale raportului dintre stat și cetățean. Peronismul a reușit să supraviețuiască interdicțiilor și schimbărilor de regim, adaptându-se la diverse contexte ideologice. Astăzi, dezbaterile privind populismul, intervenția statului în economie și rolul sindicatelor rămân strâns legate de figura lui Juan Domingo Perón și de doctrina justițialistă pe care a fondat-o.