Agenția Japoneză de Explorare Aerospațială a lansat o sondă spațială de la portul spațial principal de pe insula Tanegashima, cu scopul de a explora sateliții planetei Marte. Această misiune de cinci ani implică o colaborare între cinci agenții spațiale ale lumii, având ca obiectiv principal aterizarea unui prospector robotic și a unui rover pe Phobos. Phobos este cel mai mare și cel mai apropiat dintre cei doi sateliți mici ai lui Marte, reprezentând o țintă extrem de complexă pentru explorarea spațială actuală.
Proiectul, denumit MMX (Explorarea Lunilor Marțiene), este evaluat la 578 de milioane de dolari și utilizează o navă spațială masivă de 5 tone. Aceasta este programată să ajungă la Marte până la sfârșitul verii viitoare, moment în care se va sincroniza cu orbita strânsă a lui Phobos. Dacă misiunea va avea succes, bucăți de praf, sol și roci de pe acest satelit vor fi aduse pe Pământ în anul 2031, oferind date esențiale despre originea sateliților marțieni.
Componenta critică a misiunii este roverul franco-german numit Idefix, care va fi ejectat de nava-mamă după sosirea la destinație. Acest vehicul cu patru roți este proiectat să se redreseze singur în cazul unei aterizări defectuoase, însă există riscuri majore legate de solul moale sau de terenul accidentat. Julien Baroukh, de la Agenția Spațială Franceză, a subliniat că, odată ce panourile solare ale roverului sunt instalate, acesta nu se mai poate redresa, fiind forțat să se deplaseze cu o viteză de doar 1 milimetru pe secundă.
Controlorii de zbor japonezi vor monitoriza îndeaproape deplasarea pentru a evita zonele cu praf pulverulent sau pietrele care ar putea bloca roverul. Idefix va acționa ca un „cercetaș pentru siguranță” prin survolarea Phobosului timp de 100 de zile, pregătind terenul pentru nava-mamă. Modulul de aselenizare staționar, dotat cu patru picioare, va coborî la suprafață pentru a colecta probele planificate la sfârșitul anului 2028 sau 2029, într-un efort de a înțelege compoziția acestui satelit aspru.
Phobos este descris ca o rocă aspră, având o formă de cartof și un diametru de doar 22 de kilometri. Deși NASA a reușit aterizarea a nouă nave spațiale pe Marte în ultimii 50 de ani, iar China a realizat un succes similar în 2021, nicio misiune nu a reușit până acum să aterizeze pe sateliții Deimos sau Phobos. Japonia deține un avantaj tehnologic în acest domeniu, având deja experiența recuperării a două mostre de asteroizi din centura sa cosmică.
Explorarea sateliților unei planete reprezintă o etapă avansată a studiilor astronomice, depășind simpla observare orbitală sau aterizarea pe suprafața planetei principale. În istoria misiunilor spațiale, colectarea de mostri de pe corpuri cerestre mici precum asteroizii sau sateliții naturali este considerată una dintre cele mai dificile provocări tehnice, necesitând o precizie extremă în manevrele de aselenizare și în gestionarea mediului cu gravitație foarte scăzută.