În după-amiaza zilei de 27 octombrie 1904, New Yorkul a cunoscut un moment istoric cu lansarea primului tren al metroului subteran. Prima cursă a plecat de la stația City Hall, în Manhattan, fiind condusă parțial de primarul George B. McClellan Jr., care a preluat comenzile trenului inaugural. Acest eveniment a marcat începutul unei noi ere pentru transportul de masă într-un oraș care începuse să se extindă rapid la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Noua linie de transport avea o lungime de aproximativ 14,6 kilometri și deservisea un total de 28 de stații. Traseul inițial lega zona sudică a Manhattanului de strada 145, din nord, trecând prin puncte cheie precum Grand Central și Times Square. Sistemul a fost deschis publicului la ora 19:00, iar interesul a fost masiv, peste 100.000 de călători utilizând serviciul încă din prima seară. Prețul unei călătorii a fost stabilit la suma de cinci cenți.
Construcția a reprezentat o provocare tehnică și politică imensă, fiind realizată prin metoda numită „cut-and-cover”. Această procedură presupunea excavarea străzilor, construcția tunelului și apoi refacerea suprafeței, ceea ce a provocat perturbări majore pentru locuitori și afaceri. Lucrările au implicat relocarea rețelelor de apă, gaze, canalizare și electricitate, precum și supravegherea atentă a fundațiilor clădirilor din apropierea șantierelor. Proiectul a fost finanțat prin fonduri publice și realizat de compania privată Rapid Transit Subway Construction Company, organizată de August Belmont Jr.
Operațiunile au fost gestionate de Interborough Rapid Transit Company, cunoscută sub denumirea de IRT. După succesul inițial, rețeaua s-a extins rapid în Bronx în 1905, în Brooklyn în 1908 și în Queens în 1915. Ulterior, în anul 1940, cele trei sisteme de transport existente au fost reunite sub controlul orașului. Această unificare a pus bazele unei rețele integrate, eliminând administrarea de către trei operatori concurenți independenți și facilitând deplasarea predictibilă a populației.
Infrastructura subterană a influențat profund geografia economică a metropolei, permițând oamenilor să locuiască la distanțe mai mari de centrele de afaceri. Deși stația City Hall a fost amenajată cu o arhitectură elaborată pentru a simboliza progresul, dezvoltarea ulterioară a prioritizat necesitățile practice și volumul mare de călători. Astăzi, Muzeul de Transport din New York păstrează documente și fotografii care atestă complexitatea acestor lucrări de inginerie de amploare.
Dezvoltarea sistemelor de transport rapid a fost un răspuns la presiunea demografică și comercială din Manhattan. Înainte de metrou, circulația se desfășura pe suprafață cu ajutorul tramvaielor, trăsurilor și al trenurilor suspendate, care ocupau spațiu prețios și produceau zgomot. Mutarea traficului sub pământ a oferit orașului capacitatea necesară de a crește fără a consuma și mai mult spațiu de pe arterele principale.