Pe data de 3 octombrie 2008, președintele George W. Bush a semnat legea care a pus bazele programului Troubled Asset Relief Program, cunoscut sub acronimul TARP. Această măsură a reprezentat cea mai amplă intervenție a guvernului în economie de la Marea Depresiune încoace, având o valoare totală de 700 de miliarde de dolari. Decizia finală a Camerei Reprezentanților a venit după un moment de tensiune extremă, deoarece politicienii respinseseră planul cu doar câteva zile înainte.
Înainte de aprobarea acestui pachet masiv de salvare, piața financiară traversa o perioadă de instabilitate extremă. Reacția piețelor la refuzul inițial al politicienilor a fost violentă, determinând scăderea indice lui Dow Jones cu 777 de puncte într-o singură ședință de tranzacționare. Criza a fost amplificată de prăbușirea Lehman Brothers la mijlocul lunii septembrie și de naționalizarea de facto a companiei AIG, urmată de cel mai mare faliment bancar din istoria americană, reprezentat de Washington Mutual.
Sistemul bancar se confrunta cu o lipsă totală de încredere, ceea ce a dus la blocarea pieței de credit interbancar. Rata LIBOR pe o perioadă de trei luni a crescut la niveluri alarmante, îngreunând capacitatea marilor companii de a-și finanța operațiunile zilnice. Secretarul Trezoreriei, Henry Paulson, a încercat inițial să obțină puteri nelimitate pentru achiziționarea de active toxice, însă propunerea sa de trei pagini a fost respinsă de Congres din cauza incertitudinii privind valoarea reală a titlurilor legate de creditele ipotecare.
Deși planul original viza achiziționarea de active toxice, direcția de implementare a fost modificată rapid de către Trezorerie. În loc de cumpărarea de titluri problematice, s-a optat pentru injectarea directă de capital în sectorul bancar prin achiziția de acțiuni preferențiale. Astfel, nouă bănci mari au beneficiat de primele tranșe de fonduri în luna octombrie 2008, transformând strategia de salvare într-un mecanism de consolidare a capitalului instituțiilor financiare.
Din totalul de 700 de miliarde de dolari aprobat inițial, suma cheltuită efectiv a fost de aproximativ 440 de miliarde de dolari. Rezultatele financiare ale acestui program au fost neașteptate, deoarece statul american a reușit să recupereze aproape întreaga sumă investită. În final, intervenția guvernamentală pe segmentul bancar a generat chiar un profit pentru bugetul statului, după ce fondurile au fost utilizate pentru a stabiliza sistemul financiar aflat în pragul colapsului.
Această perioadă de criză a marcat o schimbare profundă în modul în care guvernele intervin în piețele financiare pentru a preveni un colaps sistemic. Evenimentele din toamna anului 2008 au demonstrat că instabilitatea creditelor ipotecare poate paraliza întregul flux de capital global, forțând autoritățile să utilizeze instrumente de salvare fără precedent pentru a menține funcționarea economiei.