Ion C. Brătianu a reprezentat o figură centrală în procesul de formare a României moderne, fiind unul dintre întemeietorii unei dinastii politice care a exercitat puterea timp de aproape un secol. Prof. univ. Ioan Scurtu explică faptul că acesta a transformat idealismul revoluționar al generației pașoptiste într-un pragmatism de guvernare, reușind să negocieze cu marile puteri pentru consolidarea statului. Implicarea sa a fost decisivă în gestionarea relațiilor diplomatice complexe cu Imperiul Rus și Austro-Ungaria.
Un moment cheie în cariera sa a fost misiunea de a găsi un domnitor străin pentru Principatele Unite după detronarea lui Alexandru Ioan Cuza. Brătianu a parcurs o etapă de negocieri intense, de la Belgia până la Paris, unde a contactat Napoleon al III-lea pentru a obține o recomandare. Rezultatul a fost alegerea lui Carol din familia de Hohenzollern-Sigmaringen, pe care Brătianu l-a adus în țară incognito, călătorind cu trenul și pe Dunăre până la Orșova.
Pe plan extern, decizia cea mai importantă a lui Brătianu a fost alianța cu Rusia pentru obținerea independenței de stat. Acesta a negociat direct la Livadia cu țarul și cu ministrul de Externe, Aleksandr Mihailovici Gorceakov, pentru a asigura un sprijin militar împotriva Imperiului Otoman. Prin semnarea unei convenții scrise la 4 aprilie 1877, România a obținut dreptul de a permite trecerea trupelor rusești pe teritoriul său, un pas esențial către recunoașterea independenței la Congresul de la Berlin.
Guvernarea sa, marcată de apelativul „Viziru”, a fost una extrem de rodnică și a pus bazele Partidului Național Liberal prin consolidarea forțelor liberale în 1875. Ion C. Brătianu a reușit să organizeze un program de dezvoltare fără precedent, marcând perioada în care România a devenit un Regat în 1881. Această perioadă de stabilitate a fost susținută de o structură politică puternică, deși relația cu monarhul Carol I a fost adesea tensionată și marcată de conflicte de autoritate.
Moștenirea sa a fost continuată de fiii săi, Ion I.C. Brătianu, Vintilă Brătianu și Dinu Brătianu, care au menținut influența familiei în politică. Ion I.C. Brătianu a aplicat o viziune de tip ingineresc în administrare, fiind responsabil pentru decizii majore precum neutralitatea în 1914 și reformele agrare și electorale. Familia Brătianu a urmărit evoluția țării de la un stat care plătea tribut către o națiune modernă, până la momentul instalării regimului de după 1947.
Istoria politică a României este definită de tranziția de la un stat sub dominație otomană la formarea unui Regat independent și modern. Procesul de consolidare a instituțiilor statului a necesitat o alternanță între forțele liberale și cele conservatoare, sub supravegherea monarhiei. Această evoluție a fost marcată de eforturi constante de dezvoltare economică și de integrare în sistemul de alianțe europene, transformând radical structura socială și politică a țării.