Deși cartoful ocupă o poziție centrală în numeroase bucătării globale, fiind consumat sub forme precum piure, prăjit sau copt, acesta nu este prezent în aceeași măsură în toate regiunile. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) subliniază că preferințele alimentare sunt dictate de factori precum clima, agricultura locală și tradițiile culinare specifice fiecărei zone. Astfel, în diverse colțuri ale planetei, dieta este susținută de produse complet diferite de cartof.
În Japonia, orezul reprezintă alimentul fundamental, fiind servit alături de pește, carne sau fructe de mare și utilizat în prepararea sushi-ului sau a bilelor de orez onigiri. Deși cartofii pot apărea în rețete precum curry sau tocănițe, ei nu domină scena culinară. În China, modelul este similar, dar cu variații regionale: în sudul țării domină orezul, în timp ce în nordul acesteia sunt mai populare produsele din grâu, precum tăițeii, chiflele aburite sau găluștele.
În regiuni precum Mexic, porumbul constituie baza tradițională a alimentației, fiind ingredientul principal pentru tortilla și tamale. Deși cartofii sunt utilizați în bucătăria mexicană, aceștia sunt eclipsați de cereale și leguminoase. În Africa de Vest, în Ghana, dieta este susținută de manioc, igname și bananele plantain. Maniocul este transformat în produse precum fufu, iar bananele plantain, utilizate ca sursă esențială de carbohidrați, sunt servite adesea fierte sau prăjite alături de carne și sosuri picante.
În Uganda, bananele plantain sunt alimente esențiale, fiind folosite pentru prepararea matoke, o mâncare gătită la abur sau fiartă, apoi pasată. Alte surse de hrană importante în această țară includ porumbul, orezul, maniocul și cartoful dulce. În Indonezia, mai exact în Java de Vest, cocotierii și grădinile domestice contribuie semnificativ la nutriție, producând 32% din totalul proteinelor alimentare și 44% din necesarul total de calorii al populației locale.
Diversitatea resurselor alimentare este extremă, existând peste 50.000 de plante comestibile la nivel mondial. Totuși, doar trei dintre acestea — orezul, porumbul și grâul — furnizează 60% din aportul energetic alimentar global. În Europa de Vest, dieta medie este formată din produse de origine animală (33%), cereale (26%) și rădăcini sau tuberculi (4%), în timp ce în Africa, cerealele reprezintă 46% din aportul energetic, urmate de rădăcinoase și tuberculi care înregistrează 20%.
Dependența de surse alternative este critică în multe zone, unde plantele sălbatice sau animalele sunt vitale. În Swaziland, peste 220 de specii de plante sălbatice reprezintă o parte mai mare din dietă decât soiurile domesticite. De asemenea, aproximativ 62 de țări în curs de dezvoltare se bazează pe fauna sălbatică pentru cel puțin o cincime din proteinele lor animale, demonstrând cât de variată și adaptată este supraviețuirea umană la resursele disponibile local.