Contaminarea masivă cu seleniu din rezervoarele Kesterson a provocat un dezastru ecologic sever, afectând grav fauna locală. Apa utilizată pentru irigații a mobilizat acest element natural din sol, transportându-l în rezervație, unde s-a acumulat în lanțul trofic. Rezultatul a fost o creștere a concentrațiilor toxice, care au dus la malformații grave și la mortalitatea ridicată a diverselor specii de păsări acvatice din zonă.
Cercetările efectuate în anul 1983 au scos la iveală o situație alarmantă în rândul exemplarelor studiate de specialiști. S-a constatat o rată de până la 64% a malformațiilor și a mortalității în cazul embrionilor și al puilor de păsări. Impactul a fost cel mai vizibil la cuiburile corcodeilor cu urechi și ale lișițelor americane, unde dezvoltarea ochiilor, a ciocurilor, a aripii, a picioarelor sau a creierelor a fost anormală.
Problema a apărut din cauza modului în care apa de drenaj a interacționat cu mediul înconjurător. Deși seleniul nu a fost introdus artificial, acesta exista deja în rocile și solurile regiunii. Apa de la irigații l-a mobilizat, iar procesul de evaporare din rezervoare a concentrat substanța. În 1983, apa care intra în Kesterson conținea aproximativ 300 de micrograme de seleniu pe litru, iar între 1981 și 1986, se estimează că 9.000 de kilograme de seleniu au ajuns în rezervoare.
Mecanismul de contaminare a urmat o scară de absorbție de la plante și microorganisme către pești și păsări. USGS a denumit acest proces de transfer de la rocile bogate în seleniu până la păsările afectate drept „efectul Kesterson”. Deși în cantități mici seleniul este un element nutritiv necesar, în concentrații ridicate acesta devine extrem de toxic, provocând tulburări de reproducere și decese în ecosistemul afectat.
Autoritățile din California au luat măsuri drastice după confirmarea magnitudinii crizei, dispunând în 1985 curățarea și scoaterea din funcțiune a rezervoarelor. În 1988, s-au folosit aproximativ 764.500 de metri cubi de pământ pentru a acoperi porțiuni din complex, transformând habitatele acvatice în habitate terestre. Monitorizarea biologică intensivă a continuat până în 2014, când rezultatele au indicat concentrații stabile și un risc scăzut pentru fauna sălbatică.
Acest caz de studiu internațional evidențiază riscurile pe care sistemele de drenaj agricol le pot aduce mediului înconjurător. Procesul de refacere a zonei a durat peste două decenii, deși contaminarea severă s-a produs într-un interval de câțiva ani. Evenimentul demonstrează cum elementele naturale din sol pot fi transformate în amenințări grave pentru biodiversitate prin activitățile umane de gestionare a apei.