Pe 4 noiembrie 1922, în Valea Regilor din Egipt, o echipă de arheologi condusă de britanicul Howard Carter a descoperit o treaptă ascunsă sub straturi de nisip și moloz. Această descoperire a deschis drumul către mormântul faraonului Tutankhamon, unul dintre cele mai importante situri ale Egiptului antic. Cercetarea a fost susținută financiar de aristocratul britanic George Herbert, al cincilea conte de Carnarvon, care a colaborat cu Howard Carter începând încă din anul 1907.
Howard Carter, născut în Anglia în 1874, a dedicat ani de zile documentării monumentelor și cercetării necropolei din Valea Regilor. Deși alte morminte fuseseră deja identificate și jefuite în Antichitate, mormântul lui Tutankhamon a rămas ascuns sub depunerile naturale. În ciuda eforturilor constante, în 1922, finanțatorul Lord Carnarvon era aproape de a renunța la proiect, însă descoperirea treptei săpate în stâncă a schimbat complet cursul lucrărilor arheologice.
Procesul de explorare a durat câteva săptămâni, până când, pe 26 noiembrie 1922, Howard Carter a reușit să deschidă o mică perforație prin ușa sigilată. În prezența lui Lord Carnarvon, arheologul a observat interiorul și a declarat faimos: „Da, lucruri minunate”. În interiorul încăperilor au fost găsite statui, mobilier, vase și lăzi, într-un ansamblu care includea un sarcofag protejând mumia faraonului, aflată într-un sicriu din aur masiv.
Mormântul a oferit o colecție impresionantă de peste 5.000 de obiecte, de la haine și sandale până la arme și instrumente. Aceste bunuri funerare oferă detalii esențiale despre viața de la curtea egipteană, tehnici de meșteșugărie și practici religioase. Pentru documentarea riguroasă a acestui tezaur, fotograful Harry Burton a realizat aproximativ 1.400 de negative pe plăci de sticlă, capturând exact poziția fiecărui obiect găsit în contextul său original.
Tutankhamon a fost un faraon al dinastiei a XVIII-a, care a domnit în secolul al XIV-lea î.Hr. la o vârstă foarte fragedă, într-o perioadă de tranziție religioasă după reformele lui Akhenaton. Deși nu a fost unul dintre cei mai puternici conducători, moartea sa timpurie, survenită la vârsta de 18-19 ani, a lăsat loc de speculații. Cercetările moderne au analizat cauzele decesului, propunând ipoteze precum malaria sau afecțiuni osoase, fără a elimina complet incertitudinile medicale.
Descoperirea a generat și o stiră de proporții internaționale, alimentând legenda „blestemului faraonului” după moartea lui Carnarvon în aprilie 1923. Deși presa a sugerat o pedeapsă supranaturală, expertiza medicală a indicat că decesul aristocratului a fost cauzat de o infecție urmată de o leziune provocată de o insectă. Astăzi, mormântul rămâne o sursă vitală pentru înțelegerea civilizației antice prin studiul obiectelor sale funerare.