Pe baza cronicilor scrise de greci și romani, precum cele ale lui Herodot, Strabon sau Solinus, istoricii au reușit să reconstituie modul în care se desfășurau logodnile și nunțile în cadrul societății geto-dacice. Aceste documente istorice oferă detalii despre tradițiile de pețire și despre modul în care se formau alianțele matrimoniale în acea perioadă de primărie a civilizației în regiune.
Una dintre principalele caracteristici ale procesului de pețire la daci era achiziționarea miresei prin plata unei sume de bani sau a unor bunuri către părinții fetei. Spre deosebire de alte culturi unde mireasa aducea cu ea o zestre, la geto-daci bărbatul trebuia să ofere aceste compensații pentru a obține încuviințarea familiei. Viitorul mire sau tatăl acestuia negocia direct cu familia fetei pentru a stabili prețul necesar pentru această tranzacție.
Această plată nu era o simplă tranzacție comercială, ci putea fi interpretată ca o compensație pentru pierderea unei brațe de muncă din cadrul gospodăriei. Conform istoricului Solinus, fetele ajunse la vârsta căsătoriei erau aduse la sărbători publice sau adunări, unde bărbații le evaluau în funcție de caracter și frumusețe. Cei mai bogați plăteau sume mari pentru fetele frumoase, în timp ce cele care nu se remarcau ofereau ele însăși o mică zestre bărbatului.
În societatea geto-dacică era practicată poligamia, în special în rândul nobililor numiți tarabostes. Un bărbat dac putea avea mai multe soții dacă deținea resursele materiale necesare pentru a plăti familiilor acestora și pentru a le asigura întreținerea. În acest context, căsătoria devenea un indicator clar al statutului social și al nivelului de bogăție al unui individ din comunitate.
Ritualul de pețire includea și alte elemente simbolice, precum oferirea de podoabe, unelte sau animale către viitoarea soție. Tânărul dac putea dărui brățări din argint sau bronz și fibule, semne ale capacității sale de a întreține o familie prosperă. După acceptarea cererii, se organizau ospățuri cu vin, prin care cele două familii își consolidau relațiile prin formarea unei alianțe matrimoniale oficiale.
Studiul acestor practici se bazează pe lucrările unor autori antici care au documentat diversitatea obiceiurilor din lumea veche. De exemplu, Solinus a fost un gramatic și geograf roman care a colectat curiozități și fapte neobișnuite ale lumii antice, oferind astfel materiale esențiale pentru înțelegerea modului în care funcționau structurile sociale și tradițiile de familie în teritoriile ocupate de popoarele geto-dacice.