Prima toaletă modernă de pe teritoriul României a fost instalată în cadrul Castelului Peleș din Sinaia. Această facilitate sanitară a apărut în contextul inaugurării castelului în anul 1883, când reședința de vară a Casei Regale a fost construită la ordinul lui Carol I. Această dotare a marcat un punct de cotitură în istoria confortului domestic din țară, fiind prima locuință care a beneficiat de un astfel de sistem modern.
Istoria acestor dispozitive este una extrem de veche, cu rădăcini ce se întind de aproximativ 5.000 de ani. În Egiptul antic, Roma, Grecia sau India, sistemele de canalizare foloseau canale acoperite cu cărămizi, iar toaletele erau integrate în zonele de baie. Aceste locuri de socializare permiteau oamenilor să discute despre politică sau afaceri în timp ce își satisfaceau nevoile fiziologice, folosind latrine primitive cu flux constant de apă.
În perioada medievală, nobilii foloseau în castele structuri numite „prevets”, adică ferestre de piatră sau lemn cu deschidere în jos. Aceste toalete uscate funcționau pe principiul gravitației, colectând dejecțiile în șanțurile castelului sau la poalele palatului. Totuși, aceste deschizături reprezentau un punct vulnerabil pentru apărare, deoarece asasinii puteau profita de aceste găuri nepăzite pentru a pătrunde în interiorul fortificațiilor.
Primul mecanism de tip „Water Closet” a fost creat în 1596 de Sir John Harington pentru regina Elisabeta I a Angliei și Irlandei. Dispozitivul, numit „Ajax”, utiliza un vas de 60 de centimetri sigilat cu ceară, rășină și smoală, conectat la o cisternă. Deși era inovator, sistemul consuma circa 30 de litri de apă pentru 20 de utilizări, însă regina a refuzat să îl folosească din cauza zgomotului produs de tragerea apei.
Evoluția tehnologică a continuat prin Alexander Cummings, care în 1775 a patentat sifonul, și prin Thomas Crapper, care a produs la sfârșitul secolului al XIX-lea prima toaletă modernă de masă. După instalarea la Peleș, această modă a fost rapid adoptată de către aristocrația românească în propriile reședințe. Totuși, pentru populația de rând, trecerea de la „closetul din fundul curții” la instalațiile moderne a durat mult mai mult.
Instalarea sistemelor sanitare moderne a fost strâns legată de progresul infrastructurii de apă și de Revoluția Industrială. Înainte de dezvoltarea rețelelor de canalizare și a sistemelor de distribuție a apei curentă în locuințe, utilizarea unui WC era limitată la elite sau la locuri cu resurse masive. Abia la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu noile tehnologii, aceste facilități au început să devină accesibile publicului larg.