Arheologii israelieni au identificat o secțiune de 300 de metri din vechiul Apeduct Inferior al Ierusalimului, o descoperire care oferă detalii noi despre ingineria antică. Acest sistem hidrotehnic era utilizat în urmă cu aproximativ 2.000 de ani pentru a asigura aprovizionarea cu apă a orașului, atât pentru locuitori, cât și pentru pelerinii care vizitau regiunea. Săpăturile au fost inițiate de Autoritatea pentru Antichități din Israel în urmă cu trei luni, în contextul pregătirilor pentru un nou proiect urban de construcție.
Operațiunea a fost organizată sub formă de „săpături de salvare” în Ierusalimul de Est, la periferia orașului, înainte de începerea construcției unui nou cartier. Acest tip de intervenție arheologică este frecvent în Israel pentru a cartografia și proteja eventualele ruine descoperite în timpul proiectelor majore de infrastructură. În acest caz, configurația noului cartier va fi adaptată de urbaniști pentru a integra vestigiile antice găsite pe teren, asigurând conservarea acestora.
Sistemul de inginerie, construit probabil în perioada hasmoneană în secolele al II-lea și I î.e.n., transporta apa de izvor din regiunea Gush Etzion către Ierusalim. Traseul trecea prin „Bazinele lui Solomon”, situate la sud de Betleem, până la Muntele Templului, parcurgând o distanță de peste 20 de kilometri. Deși porțiuni ale apeductului au fost scoase la lumină anterior, aceasta este prima dată când o secțiune atât de mare va fi accesibilă publicului în mod permanent, sub formă de parc arheologic.
Construcția apeductului reprezintă o realizare tehnologică remarcabilă, deoarece a fost proiectată să funcționeze exclusiv prin gravitație, fără pompe mecanice. Traseul a fost trasat pe un relief accidentat, menținând o pantă foarte ușoară, de aproximativ un metru pe kilometru, pentru a permite curgerea apei. Arheologul Amit Re’em a descris structura ca fiind o „minune a ingineriei”, subliniind dificultatea planificării unui astfel de sistem chiar și cu tehnologia modernă de astăzi.
Longevitatea infrastructurii este un aspect fascinant, deoarece apeductul a fost utilizat intermitent până la începutul secolului al XX-lea. Pe parcursul mileniilor, sistemul a fost reparat și refolosit în perioadele romane, bizantine, omeiadă, mamelucă și otomană, fără a fi înlocuit cu o altă structură. Această continuitate a funcției sale originale este considerată un fenomen rar, deoarece conducătorii succesivi au ales să mențină și să îmbunătățească sistemul existent în loc să construiască unul nou.
În istoria regiunii, gestionarea resurselor de apă a fost critică pentru supraviețuirea orașelor situate în zone uscate. Înainte de existența acestui apeduct, Ierusalimul depindea exclusiv de Izvorul Gihon și de colectarea apei pluviale. Creșterea populației în timpul perioadei hasmoneană a impus dezvoltarea unor sisteme complexe de transport a apei din zone deluroase, precum Gush Etzion, situată la peste 800 de metri deasupra nivelului mării.