Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a publicat o analiză detaliată privind fluxul migrator către Germania Federală în perioada 1987-1989. Documentele arată că, în ultimii trei ani ai regimului Ceaușescu, au fost depuse oficial 47.132 de solicitări noi pentru plecarea definitivă în R.F. Germania. Regimul a cedat parțial presiunilor externe, aprobând 35.486 de plecări, menținând un ritm controlat de aproximativ 12.000 de emigranți pe an.
Situația administrativă era extrem de tensionată, existând la 1 septembrie 1989 un stoc de 88.939 de cereri în curs de soluționare. Unele dosare erau blocate încă din anul 1975, ceea ce a împins mulți oameni către metode de evaziune neoficiale. Cea mai utilizată metodă a fost refuzul de întoarcere din călătorii sau tranzit, operațiune prin care 5.536 de persoane au rămas ilegal în străinătate.
În anul 1988 s-a atins vârful disperării sociale, cu 2.822 de persoane care au fugit din țară. Această evoluție a determinat regimul să blocheze aproape total vizele turistice, astfel încât în 1989 au mai fost aprobate doar 368 de astfel de vize. Cei care nu mai aveau nicio șansă la pașaport au ales calea riscantă a trecerii prin fâșie sau pe Dunărea, cu 2.243 de persoane reușind să treacă ilegal granița.
Din punct de vedere demografic și profesional, migrația a afectat sever structura societății. Peste 1.500 de fugari erau muncitori calificați, iar pierderea a peste 11.000 de meseriari a lăsat fabricile din județele Timiș, Sibiu, Brașov sau Arad fără personal vital. De asemenea, plecarea a 459 de profesori și a 238 de cadre medicale superioare a semnalat o vulnerabilizare directă a sistemului de învățământ și a serviciilor de sănătate.
Geografic, Sibiul a fost epicentrul birocratic al acestui fenomen, deținând recordul la dosare blocate, cu 28.658 de cazuri, și la aprobări oficiale, cu 9.968. Județul Timiș a reprezentat zona de maximă activitate pentru fugarii de pe fâșie, înregistrând 1.138 de reușite. Bucureștiul s-a situat pe locul doi la capitolul refuz de întoarcere din excursii, cu 950 de cazuri, ceea ce a generat o migrație de tip urban și intelectual.
Analiza CNSAS evidențiază o implozie demografică și socială profundă în România înainte de Revoluție. Datele arată că peste 1.248 de membri ai Partidului Comunist au profitat de pașapoartele primite pe criterii de loialitate pentru a alege libertatea. În acest context, emigrarea a devenit pentru o masă critică de cetățeni ultima soluție pentru îmbunătățirea condițiilor de viață.