O echipă internațională de cercetători a analizat codul genetic al lui Jonathan, o țestoasă de 194 de ani care este considerată cel mai bătrân animal terestru din viață. Studiul, care vizează înțelegerea mecanismelor de longevitate, a fost realizat pe acest exemplar care locuiește pe domeniul reședinței oficiale a guvernatorului insulei Sfânta Elena, în Atlanticul de Sud. Rezultatele analizei genetice ar putea oferi răspunsuri noi pentru studiile menite să prelungească viața oamenilor.
Analiza ADN-ului a scos la iveală numeroase variante genetice în majoritatea mecanismelor biologice asociate cu îmbătrânirea, identificate până acum de oamenii de știință. Acestea includ procese esențiale precum repararea ADN-ului deteriorat, reglarea metabolismului și protecția organismului împotriva cancerului. Cercetătorii au observat tipare chimice la nivelul genelor care par să contribuie la menținerea funcționării sănătoase a mitocondriilor, structurile celulare care furnizează energie, deoarece deteriorarea acestora este strâns legată de bolile vârstă.
Echipa de cercetători, condusă de Benjamin Vaisvil, a studiat markerii chimici numiți grupări metil, care se atașează de ADN și modifică activitatea genelor. În cadrul studiului publicat în Science Advances, s-a comparat modul de metilare al genelor lui Jonathan cu cel al altor țestoase gigantice. Rezultatele au arătat că, deși multe gene semănau cu cele ale altor țestoase bătrâne, cele implicate în funcționarea mitocondriilor erau similare cu tiparele întâlnite la animale mult mai tinere.
Stephen Clark, cercetător principal în cadrul proiectului coordonat de organizația nonprofit Kallel Foundation, a subliniat importanța acestor descoperiri pentru înțelegerea procesului de îmbătrânire. Acesta a menționat că Jonathan reprezintă o fereastră spre ceea ce se întâmplă pe parcursul unei perioade foarte lungi de viață. Totodată, Clark a precizat că echipa trebuie să valideze dacă aceste tipare chimice contribuie direct la longevitate, explorând posibilitatea de a testa întinerirea sau înlocuirea mitocondriilor.
Povestea lui Jonathan este una de rezistență, având în vedere că acesta a ajuns pe insula Sfânta Elena în anul 1882. În 2009, sub îngrijirea fostului medic veterinar principal al insulei, Joe Hollis, starea țestoasei a fost critică, fiind orbă și având dificultăți de hrănire din cauza ciocului moale. După o perioadă de hrănire manuală, animalul și-a recăpătat greutatea și sănătatea, supraviețuind până în prezent, în ciuda unor recente știri false despre moartea sa.
Studiul acestui animal extrem de bătrân se încadrează într-un context mai larg de cercetare științifică asupra biologiei și a modului în care factorii genetici influențează rezistența organismelor. În timp ce unele tehnologii, precum inteligența artificială, sunt utilizate pentru a analiza datele de consum, în domeniul biologiei, analiza markerilor chimici precum grupările metil devine esențială pentru a descifra secretele unei vieți îndelungate și pentru a înțelege degradarea celulară.