În următoarele 12 luni, patru dintre cele mai mari cinci state membre ale Uniunii Europene vor organiza alegeri, un proces care ar putea transforma radical structura blocului. Primele scrutinuri majore sunt programate în Spania pe 29 noiembrie, după ce guvernul condus de Pedro Sánchez a decis dizolvarea Parlamentului. Sondajele indică o victorie a Partidului Popular, conservator, care nu exclude o coaliție cu formațiunea naționalistă Vox.
Această perioadă electorală intensă va afecta capacitatea liderilor de a ajunge la compromisuri în chestiuni sensibile, precum bugetul Uniunii Europene. Guvernele naționale vor evita riscul de a fi acuzate în campanii electorale că nu își apără interesele proprii. Mark Leonard, directorul Consiliului European pentru Relații Externe, subliniază că este extraordinar faptul că aceste alegeri au loc simultan, manifestând dinamici politice foarte asemănătoare în diverse state.
În Franța, Marine Le Pen este prezentată ca favorita scrutinului prezidențial, în timp ce în Italia, premierul Giorgia Meloni ar putea avea nevoie de sprijinul formațiunii Viitorul Național, condusă de Roberto Vannacci. În Polonia, Partidul Lege și Justiție pierde teren în favoarea unor grupări mai radicale, precum Konfederacja și Confederația Coroanei Poloneze. În acest context, cele patru formațiuni de dreapta din Polonia cumulează deja 47% din intențiile de vot.
Analistul Charles Grant avertizează că problema extremei drepte în Europa se agravează și va deveni mult mai sistematică. Dacă lideri naționaliști-populiști vor ajunge simultan la putere în Spania, Franța, Polonia și Italia, Uniunea Europeană ar putea înceta să mai existe în forma sa actuală. Nathalie Tocci, profesoară la Universitatea Johns Hopkins, confirmă riscul ca acest nou echilibru politic să schimbe definitiv direcția de dezvoltare a întregului continent.
Partidele de dreapta folosesc mesaje clare de tipul „ai noștri, pe primul loc”, punând accent pe protecția în fața imigranților și a instituțiilor supranazionale. Strategiile lor includ criticarea globalizării și utilizarea rețelelor sociale pentru a amplifica discursul naționalist. În același timp, partidele tradiționale sunt sancționate de alegători pentru lipsa unei identități ideologice clare, ceea ce favorizează fragmentarea sistemelor politice și creșterea polarizării în Europa.
Istoric, ultima perioadă de aliniere politică similară în Europa a fost în anul 1998. Atunci, stânga de centru domina majoritatea statelor membre, cu lideri precum Gerhard Schröder în Germania și Tony Blair în Regatul Unit. Acea epocă era marcată de un optimism economic ridicat și de pregătirea pentru implementarea monedei unice, oferind un contrast total cu volatilitatea electorală și incertitudinea politică ce caracterizează actualul ciclu de vot.