Piața imobiliară din România este marcată de un contrast semnificativ între accesibilitatea achiziției de locuințe și costurile ridicate ale închirierilor. În timp ce datele Eurostat indică faptul că România deține cel mai bun raport dintre prețul de achiziție al unei locuințe și veniturile populației la nivelul Uniunii Europene, segmentul închirierilor prezintă o realitate financiară mult mai dificilă pentru cetățeni. Această discrepanță este vizibilă în special în marile centre urbane, unde cererea este constantă.
Statistica europeană privind accesibilitatea achizițiilor este influențată de fondul locativ vechi din zonele rurale și orașele mici, precum și de rata extrem de ridicată a proprietății. În România, peste 94% - 95% dintre cetățeni locuiesc în locuințe care le aparțin, un procent cel mai mare din întreaga Uniune Europeană. Totuși, presiunea economică se concentrează pe polii economici precum București, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara și Iași, unde migrația internă și numărul mare de studenți mențin cererea pentru chirie la cote maxime.
Situația financiară a celor care închiriază este critică, conform indicatorului Eurostat privind supraîndatorarea cu costurile locuirii. În România, peste 40% dintre chiriașii care plătesc la prețul pieței ajung să dedice mai mult de 40% din venitul lor disponibil doar pentru plata chiriei și a utilităților. Acest nivel de cheltuieli este semnificativ mai mare decât media Uniunii Europene, care se situează în jurul valorilor de 25–27%, indicând o presiune financiară accelerată asupra populației active.
Creșterea costurilor de închiriere este alimentată de trei factori principali care afectează piața rezidențială. În primul rând, blocajul creditării ipotecare, cauzat de dobânzile ridicate și condițiile de avans, îi împinge pe mulți potențiali cumpărători să rămână pe piața chiriilor. În al doilea rând, proprietarii încearcă să își păstreze randamentele anuale, situate între 5,5% și 6,5% brut, transferând costurile fiscale în prețul chiriei. În final, oferta limitată de locuințe noi, în special în București, reduce stocul de unități moderne disponibile.
Analiza comparativă între cumpărare și închiriere arată că, pe termen lung, achiziția poate fi mai avantajoasă. Pentru un apartament cu două camere evaluat la 120.000 de euro, rata lunară a unui credit ipotecar pe 25–30 de ani, cu un avans de 15%, este de aproximativ 620 – 680 de euro. Această sumă depășește cu 100 – 150 de euro chiria lunară pentru o proprietate similară, estimată la 500 – 550 de euro, însă lipsa unui program de tip build-to-rent erodează capacitatea de economisire.
Evoluția acestor tendințe reflectă o schimbare structurală în modul în care românii își gestionează locuințele. În timp ce proprietatea privată rămâne fundamentul stabilității pentru majoritatea populației, segmentul urban de închirieri devine tot mai inaccesibil pentru tinerii la început de carieră. Această dinamică între accesibilitatea teoretică a proprietăților și costul real al locuirii în orașele economice rămâne un punct de interes major pentru stabilitatea financiară a populației.