Luni, 28 septembrie, marchează împlinirea a 20 de ani de la moartea lui Virgil Ierunca, o personalitate emblematică a exilului românesc. Jurnalistul, criticul literar, scriitorul și poetul a fost o figură de referință în lupta împotriva totalitarismului, fiind considerat un „părtător de cuvânt al celor care nu aveau voie să vorbească”. Născut la 16 august 1920, în Lădești, județul Vâlcea, sub numele de Virgil Untaru, acesta și-a dedicat viața valorilor democratice și adevărului.
Cariera sa de jurnalist a început încă din anul 1939, când a devenit redactor la ziarul „Timpul”, sub conducerea lui Mircea Grigorescu. Ulterior, a fost unul dintre întemeietorii revistei „Albatros”, publicație care a fost desființată în 1942 din cauza tendințelor sale democratice. După obținerea licenței în litere și filosofie la Universitatea din București în 1943, a colaborat la diverse reviste literare, precum „Vremea”, „Ecoul”, „Kalende” sau „Revista Fundațiilor Regale”, oferind perspective culturale importante.
În anul 1946, Ierunca a înființat împreună cu Ion Caraion revista „Agora”, însă aceasta a fost interzisă după un articol care critica gândirea stalinistă. În același an, a primit o bursă a guvernului francez numită după Arthur Koestler, decizia care l-a determinat să se stabilească definitiv în Franța. În exil, a devenit redactor cultural la Radiodifuziunea Franceză și colaborator al postului de radio „Europa Liberă”, contribuind la emisiuni precum „Actualitatea Culturală Românească” și „Povesta vorbei”.
Unul dintre cele mai importante demersuri ale sale a fost publicarea volumului-document „Pitești” în 1981, prin care a denunțat experiența terorii comuniste. Ierunca a documentat cu curaj utilizarea sistematică a torturii și a sadismului în închisoarea din Pitești, transformându-se în istoric al acestui fenomen. De asemenea, a susținut rubrica „Antologia rușinii”, în care expunea servilismul intelectualilor români față de regimul comunist, menținând un rol activ în denunțarea dictaturii prin diverse publicații editate în exil.
Activitatea sa de rezistență a fost recunoscută oficial prin numeroase distincții, inclusiv Ordinul național Steaua României în grad de Comandor, acordat în 1999 de președintele Emil Constantinescu. Împreună cu soția sa, Monica Lovinescu, a primit Premiul Grupului pentru Dialog Social pentru contribuția la păstrarea memoriei istorice. Ierunca a fost, de asemenea, membru în Comisia prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, care a emis un raport oficial despre perioada comunistă în anul 2006.
Virgil Ierunca a decedat pe 28 septembrie 2006, la spitalul Tenon din Paris, în vârstă de 86 de ani, în urma unui atac cerebral. În aprilie 2008, urnele cu cenușa sa și a soției sale au fost aduse în România și depuse la Ateneul Român. Această comemorare a avut loc după ce cenușa a fost păstrată temporar în „Casa Lovinescu”, apartamentul care fusese locuit de Eugen Lovinescu, tatăl Monicăi Lovinescu.