Astăzi, 27 septembrie, calendarul creștin ortodox amintește sărbătoarea Sfântului Antim Ivireanul, o figură remarcabilă a istoriei noastre religioase și culturale. Născut în anul 1650 în Georgia, sub numele de Andrei, acesta a fost fiul unor părinți creștini, Ioan și Maria. După ce a reușit să scape de sub regimul de robie otomană, a demonstrat o versatilitate remarcabilă, stăpânind diverse arte precum caligrafia, pictura și sculptura, alături de studii lingvistice în greacă, turcă și arabă.
În jurul anului 1690, domnitorul Constantin Brâncoveanu l-a adus în Țara Românească, moment în care Andrei a intrat în monahism sub numele de Antim. Cariera sa ierarhică a cunoscut o ascensiune rapidă, începând cu conducerea tipografiei din București în 1691 și trecând prin funcția de egumen la Mănăstirea Snagov în 1696. Ulterior, a ocupat poziții de înalt rang, devenind episcop al Râmnicului în 1705 și, în anul 1708, mitropolit al Țării Românești, marcând astfel o perioadă de intensă activitate spirituală.
Activitatea sa editorială a fost de o importanță uriașă, reușind să publice un total de 63 de cărți în centrele de la București, Snagov, Râmnic și Târgoviște. Din acest număr, 30 de volume au fost în limba greacă, 22 în română și una în slavonă, restul fiind ediții bilingve sau trilingve. Datorită celor 28 de predici incluse în lucrarea Didahiile, Antim Ivireanul este considerat în istorie ca fiind posesorul celei mai frumoase și alese limbi române printre toți cărturarii epocii sale.
Viața sa s-a încheiat într-un mod extrem de violent, fiind victima unor acuzații de complot împotriva turcilor și a domnitorului Nicolae Mavrocordat. Susținând că are legături cu austriecii, mitropolitul a fost arestat și caterisit de către Patriarhia Ecumenică, fiind condamnat la exil pe Muntele Sinai. Pe parcursul drumului spre exil, Antim a fost asasinat de soldații otomani, iar trupul său a fost aruncat în râul Tundja, în apropierea localității Adrianopol.
Procesul de recunoaștere a sfințeniei sale a fost unul de lungă durată, începând cu prima propunere de canonizare în 1916. În anul 1966, Patriarhul Ecumenic Athenagoras a luat decizia istorică de a anula caterisirea sa, iar în 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a inclus oficial în rândul sfinților. O moștenire importantă rămâne Mănăstirea Antim din București, o structură impunătoare descrisă de Del Chiaro, precum și testamentul său din 1715, prin care a subliniat importanța filantropiei.
În tradiția creștină, sărbătorile calendarului sunt momente de reflectare asupra vieții unor figuri care au modelat credința și cultura. În această zi, pe lângă Sfântul Antim Ivireanul, Biserica îi cinstește și pe alți sfinți, precum Sfinții Apostoli Marcu, Aristarh și Zinon sau Sfinții Mucenici Calistrat și Epiharia. Această structură a calendarului permite credincioșilor să urmeze parcursul spiritual al diversilor martiri și învățați de-a lungul secolelor.