Scrisoarea lui Neacșu ot Dlăgopole (Câmpulung Muscel) reprezintă cel mai vechi document original redactat în limba română, datând cu anul 1521. Acest text a fost scris cu litere chirilice și a fost trimis de negustorul Neacșu către Johannes Benkner, care deținea funcția de judele al Brașovului. Documentul a fost redactat în ultimul an de domnie al voievodului Neagoe Basarab, fiind un text de o importanță istorică majoră pentru limba română.
Mesajul conținea un avertisment critic despre o posibilă invazie a turcilor asupra Ardealului și a Țării Românești. Neacșu a transmis că împăratul a plecat din Sofiia și se îndreaptă spre Dunăre, menționând că au fost văzute corăbii trecând pe râu. În text, autorul subliniază importanța de a păstra informația secretă, rugându-l pe jupanul Benkner să fie precaut și să nu lase aceste detalii să fie cunoscute de prea mulți oameni.
Deși Psaltirea Hurmuzaki este datată mai devreme, între anii 1491 și 1516, aceasta nu este considerată un document original conceput de un autor propriu. Psaltirea este o traducere a unui text slavon, spre deosebire de Scrisoarea lui Neacșu, care este un document laic și unitar. Acest lucru îi conferă scrisorii statutul de cel mai vechi document original scris în limba română, fiind un text care nu este de natură bisericească.
Sistemul de scriere utilizat în acea perioadă a fost cel chirilic, care a fost utilizat timp de peste 400 de ani. Deși la început s-a folosit alfabetul slavon vechi, cărturarii au adăugat semne noi pentru a acoperi sunetele specifice limbii române. Trecerea la alfabetul latin a fost un proces gradual, însă utilizarea oficială și totală a acestuia a avut loc abia în anul 1860, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
Autorul documentului, Neacșu Lupu din Câmpulung, este o figură cunoscută și din alte documente din perioada lui Vlad cel Tânăr. El a menționat în scrisoare că un om de la Nicopole a raportat trecerea corăbiilor și a sugerat necesitatea de a avea oameni pentru ajutor în corăbii. Scrisoarea reflectă o perioadă de mare instabilitate, în care evenimentele de la Dunăre afectau direct comerțul și securitatea regiunii.
Istoria limbii române a cunoscut tranziții majore de la alfabetul chirilic la cel latin, proces înregistrat și în alte documente de personalitate. De exemplu, în anul 1641, Ilinca Lăurdeanu a fost prima persoană care a notat propriul nume folosind litere latine pe un document personal. Această evoluție a scrisului a durat până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când instituțiile religioase au continuat să folosească vechiul alfabet.